Ce îl face pe Augustin Zainea să se rușineze: Și acum, după doi ani, mi se întâmplă. Nu pot să zic că mă simt confortabil / video

Data publicării:
EXCLUSIV

Augustin Zainea, influencer, a fost invitat la emisiunea „Oracolul Vedetelor", de pe Spectacola și DC News, unde a vorbit despre cum a început cariera lui, ce îl face să se rușineze și despre cum își creează conținutul pentru platforma de TikTok. 

În cadrul interviului moderat de jurnalista Alexandra Dumitru, Augustin Zainea a explicat că a început să creeze conținut pe TikTok în perioada pandemiei, inițial din plictiseală. 

„Știm deja că ai început în pandemie. Ce te-a determinat să începi în acea perioadă?”, a întrebat Alexandra Dumitru. 

„Cred că nu am avut neapărat un scop, dar la momentul respectiv a fost cumva plictiseala. Ușor, ușor, când am văzut că toate lucrurile prind un contur, mi-am adus aminte de perioada în care făceam actorie și am zis că dacă tot nu am mai făcut actorie, să mă axez pe TikTok că poate o să-mi umple golul ăla lăsat de actorie.”, a spus Augustin Zainea. 

 

„Nu pot să zic că mai simt confortabil, dar îmi place"

Întrebat cum s-a simțit când a realizat că a devenit faimos pe TikTok, Augustin Zainea a răspuns că a fost o experiență ciudată. Dacă înainte oamenii îl considerau doar un străin, acum îl opresc pentru a vorbi și a-i spune lucruri frumoase. 

„Cum te-ai simțit când ai văzut că devii popular pe TikTok?”, a întrebat Alexandra Dumitru. 

„A fost foarte ciudat pentru că înainte treceam pe lângă oameni pe stradă, oamenii mă vedeau și erau: „Ok, încă un străin”. Acum oamenii mă opresc pe stradă, vorbesc cu mine și îmi spun lucruri frumoase. A fost foarte ciudat. Și acum, după doi ani, încă mă rușinez cumva. Nu pot să zic neapărat că mă simt confortabil, dar îmi place.”, a spus invitatul. 

 

2. -imagine fara descriere- (augustin-zainea_83504400.jpg)

 

De unde se inspiră 

Întrebat cum alege subiectele și categoriile de persoane pe care le satirizează în videoclipurile sale, Augustin Zainea a explicat că acestea depind de contactele pe care le are în ziua respectivă. 

„Spui că te rușinezi, dar în videoclipurile tale satirizezi anumite comportamente umane. Cum alegi subiectul și categoria de persoane pe care să le satirizezi?”, a întrebat Alexandra Dumitru. 

„Depinde... În funcție de contactul pe care îl am în ziua respectivă cu o anumită tipologie de oameni. Adică în zilele în care mă văd cu mama, știu clar că o să am conținut pentru cel puțin o săptămână, două. În zilele în care mă văd cu prietenii, la fel. Depinde de persoanele cu care iau contact în ziua respectivă.”, a spus influencerul. 

 

„Nu-mi place atenția, îmi place să fiu retras"

Augustin Zainea a dezvăluit că se simte copleșit de succesul său. Atunci când oamenii îl abordează, se rușinează și ar prefera să se retragă, însă rămâne și se bucură de atenția primită.

„Te-ai simțit vreodată copleșit de succesul pe care l-ai avut? Cum ai gestionat?”, a întrebat Alexandra Dumitru. 

„Da. Mi se întâmplă destul de des când merg în diverse locuri, cum ar fi un festival, de exemplu. Mă întâlnesc cu oameni care mă opresc tot timpul și cumva mă rușinez, îmi vine să mă retrag într-un loc și să stau singur pentru că, deși pe TikTok poate pare că sunt genul, în viața de zi cu zi, nu-mi place atenția și îmi place să fiu retras. Dar aia e! Stau acolo și mă bucur de tot ceea ce primesc de la oameni.”, a mai spus Augustin Zainea la emisiunea „Oracolul Vedetelor", de pe Spectacola și DC News. 

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Elena Aurel | Categorie: Stiri


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel