Ce planuri are Gabriela Cristea pentru aniversarea sa. Vedeta împlinește 50 de ani: „Nu este despre prieteni, apropiați, cunoștințe”

Data publicării:
Sursa foto: Gabriela Cristea, instagram
Descriere foto: Sursa foto: Gabriela Cristea, instagram

Gabriela Cristea are o căsnicie fericită și o familie împlinită. Peste aproximativ o lună, vedeta urmează să împlinească 49 de ani și nu are de gând să mai organizeze vreo petrecere, ca în anii trecuți.

Gabriela Cristea va împlini în mai puțin de o lună vârsta de 50 de ani. Vedeta a postat, pe rețelele sociale, un videoclip în care a povestit ce a învățat de-a lungul timpului, dar și cum are de gând să sărbătorească această zi specială. Aceasta a mărturisit că nu va mai organiza o petrecere, așa cum a făcut când a împlinit 40 de ani. Gabriela Cristea a precizat că și-a propus să se concentreze mult mai mult pe familie și să le ofere fetițelor și soțului ei cea mai bună variantă a sa pentru că ei merită tot ce ea are mai bun de dat. De asemenea, prezentatoarea TV a menționat că și-a dat seama că nu trebuie să sacrifice niciodată familia, ci mai degrabă pe oamenii mai puțin apropiați ei.

„O să mă concentrez mai mult pe familia mea”

„Fiecare an a însemnat o construcție pentru fiecare dintre noi. Poate încercăm să ne aducem aminte de toate lucrurile bune, dar și mai puțin bune pe care le-am trăit în viața asta. M-am hotărât și cei voi face la 50 de ani. Anul ăsta nu fac petrecere. Am făcut o petrecere mare la 40 de ani la ballroom cum s-ar spune și eu zic că mi-a ajuns. Începând de la 50 am înțeles un lucru. Am înțeles mai devreme, dar de la 50 o să mă țin de treaba asta. O să mă concentrez mai mult pe familia mea. Varianta mea premium nu trebuie să o rezerv celor cu care mă întâlnesc: prieteni, colegi, cei cu care muncesc, ci varianta mea cea mai bună să fie pentru familia mea pentru că ei merită tot ce am eu mai bun de oferit. Odată cu 50 mi-am dat seama că nu pe ei trebuie să îi sacrific, ci pe ceilalți, colaboratori, cei cu care lucrez, nu pe Iris, Victoria sau Tavi. Ei sunt familia mea și pentru ei, întotdeauna voi fi acolo”, a povestit Gabriela Cristea pe rețelele de socializare.

Te-ar putea interesa și: Adriana Bahmuțeanu, confesiuni despre relația cu copiii și lipsa dialogului cu fostul soț: „Probabil noi am fost cel mai mediatizat cuplu”

„Aniversarea mea de 50 nu este despre prieteni, apropiați, cunoștințe”

În plus, Gabriela Cristea a dezvăluit și ce are de gând să facă cu ocazia zilei sale de naștere. Vedeta a declarat că o să meargă împreună cu Tavi, soțul ei, la Paris pentru că își dorește ca această aniversare să fie despre ea și familia sa. De asemenea, o să pregătească o surpriză și pentru cele două fetițe, chiar dacă ele nu îi vor însoți în călătorie. 

„Ce fac de ziua mea? Am și rezolvat. O să merg împreună cu soțul meu la Paris. Aniversarea mea de 50 nu este despre prieteni, apropiați, cunoștințe sau colaboratori. Este despre mine și despre familia mea. Voi pleca cu Tavi la Paris și am oscilat foarte mult pentru decizia asta. După aceea o să rezerv o surpriză și pentru fete, dar nu știu ce. Mă voi aniversa acolo, la Turnul Eiffel”, a adăugat Gabriela Cristea, pe pagina sa de Facebook.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Loredana Tanase | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel