Florin Cercel, fiul lui Petrică Cercel a dezvăluit ce poartă zilnic cu el, de când tatăl său s-a stins din viață.
Celebrul manelist s-a stins din viață, după ce a fost diagnosticat cu Covid-19. Acesta era intubat într-un spital din Capitală.
Înainte cu puțin timp ca acesta să își dea ultima suflare, fiul artistului a anunțat că tatăl său a fost testat pozitiv cu SARS-COV-2 și că se află intubat într-un spital din București. Starea de sănătate a artistului a fost extrem de gravă, ulterior acesta stingundu-se din viață. Familia artistului, dar și prietenii acestuia încă sunt în stare de șoc, chiar și la trei luni de la moartea acestuia.
Florin Cercel este unul din cei trei copii ai lui Petrică Cercel, a transmis un mesaj emoționant cu ocazia sărbătorilor de iarnă, pe rețelele de socializare. Acesta a postat și o fotografie în care apare purtând un lanț de aur cu un medalion în care este gravat chipul lui Petrică Cercel: ”El și Eu! Regele meu din medalion vă urăm sărbători fericite alături de familiile dumneavoastră”, a scris Florin Cercel pe Facebook.
Sși asta nu este tot! Florin Cercel a scos recent și o melodie în care își exprimă durerea pierderii părintelui său. Băiatul regretatului artist cântă cu tristețe în suflet versurile despre pierderea tatălui său și despre suferința prin care trece:
“Se simte până la etajul 10 prin ce durere inima mea trece, se aude plânsul meu, se aude oful meu, dar nu mă poate liniști nici Dumnezeu. Prea multă supărare, pe mine niciun doctor nu m-ar face bine. Ce este în inimioara mea numai tu ai putea vindeca”, cântă îndurereat Florin Cercel.
Ionuț Cercel, primele declarații după moartea tatălui său
Ionuț Cercel a publicat pe pagina sa de facebook un mesaj extrem de emoționant, dar și foarte dureros. Ultima melodie lansată de către regretatul artist face referire chiar la trecerea sa în neființă, iar acum membrii familiei au creat un videoclip cu totul special, în memoria lui Petrică Cercel.
”Se spune că oamenii buni primesc semne de la Dumnezeu. Probabil tatăl meu a simțit că Dumnezeu îl cheamă la el și d-aia a compus melodia asta! Dacă Dumnezeu a ales să-l ia la El, sper să-l facă mai fericit decât l-am fi putut face noi!”, a scris Ionuț Cercel pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News