Cătălin Cazacu a vorbit despre relația pe care o are cu fiul său, Andrei, dar și despre pasiunea comună pe care cei doi o împart. De asemenea, motociclistul a dezvăluit cum se înțelege cu Nicoleta Delinescu, mama copilului său.
Cătălin Cazacu are un fiu dintr-o relație anterioară, cu Nicoleta Delinescu, una dintre cele mai iubite interprete de muzică de petrecere din Timișoara. Andrei are 14 ani și este la fel de pasionat de motociclete ca tatăl său.
Invitat în cadrul podcastului lui Cătălin Măruță, Cătălin Cazacu a vorbit despre pasiunea comună pentru motociclism pe care o are cu fiul său, Andrei. Acesta a mărturisit că de abia acum înțelege cum se simțea tatăl său când îl însoțea la diferite concursuri. De asemenea, Cătălin Cazacu a povestit cum a fost să își vadă fiul pentru prima oară accidentat în cadrul unui circuit. Deși el are 54 de oase rupte, nu a trăit niciodată sentimente atât de intense ca în momentul în care Andrei a avut prima sa accidentare. Atunci a înțeles de ce tatăl lui nu dorea să îl privească niciodată în competiții, ci doar venea alături de el pentru a-l însoți.
„A ieșit campionat balcanic mai devreme decât mine. Nici măcar nu știu dacă s-a moștenit. E un sport în care rămâi sărac. Dacă ești talentat la fotbal, mai devreme sau mai târziu vei fi bogat. Dacă ești talentat la tenis, investesc părinții tăi, dar la un moment dat vei fi bogat. Aici investim noi ca părinți într-un viitor în care nu cred că o să fie vreodată bogat, dar măcar o să fie fericit. Am înțeles ceva ce nu înțelesesem până nu mi s-a întâmplat mie.
Tatăl meu venea cu mine la concursuri, dar nu s-a uitat niciodată la mine. Și nu am înțeles de ce niciodată. În momentul în care a fost fiul meu pe circuit și a căzut prima oară, ceva s-a întâmplat. E o chestie chimică, eu și știu ce se poate întâmpla. S-au întâmplat niște chestii pe care nu le vedeam. Eu am 54 de oase rupte. Dar în momentul în care a căzut el, o bombă a explodat în mine, parcă nu aveam aer și nu știam cum să mă teleportez lângă el”, a declarat Cătălin Cazacu, în cadrul podcastului „Acasă la Măruță”.
Te-ar putea interesa și: Dana Roba, revoltată după ce soțul ei a primit doar șapte ani de închisoare. Ce mărturisiri a făcut make-up artista
De asemenea, Cătălin Cazacu a dezvăluit faptul că are o relație foarte bună cu fiul său și că se înțeleg dincolo de statutul de părinte-copil. În plus, motociclistul a vorbit și despre cum se înțelege cu mama copilului său, Nicoleta, de care s-a despărțit imediat după ce Andrei s-a născut. Deși la început le-a fost greu, cei doi au învățat că trebuie să îi ofere un exemplu băiatului și au rămas în relații bune. Cătălin Cazacu a mărturisit că din punctul lui de vedere are o relație sănătoasă cu fosta sa parteneră și își doresc amândoi tot ce este mai bun pentru fiul lor.
„Am o relație foarte bună cu Andrei. Am avut foarte mult timp relația de frate-frate, ceea ce a ajutat pentru că ne putem spune tot felul de tâmpenii. Am fost tată la 20 și ceva de ani. Eram tânăr, mi s-a părut că viața mea se termină. Când colo, de fapt atunci a început. (...) Copilul vede în momentul de față o relație sănătoasă. Am avut și noi o perioadă în care copilul ne-a întrebat de ce mami nu stă cu tati și invers. Și noi i-am explicat foarte frumos că mami și tati îl iubesc, dar fiecare dintre noi doi iubește pe altcineva. Asta cu „Am rămas împreună pentru copil” mi se pare cea mai mare idioțenie posibilă. Eu vreau ca copilul meu să fie fericit, nu să vină acasă și să îl vadă pe tatăl lui frustrat”, a adăugat Cătălin Cazacu, la podcastul lui Cătălin Măruță.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News