Silviu Prigoană dezvăluie lucrurile care se întâmplă între George Restivan, actualul soț al Adrianei Bahmuțeanu, și copiii săi.
În urma acuzațiilor făcute de Adriana Bahmuțeanu la adresa lui Silviu Prigoană, echipa Spectacola a luat legătura cu fostul deputat pentru a clarifica mai multe aspecte cu privire la disputa avută între ei. Adriana Bahmuțeanu l-a acuzat pe Silviu Prigoană de comportamente neadecvate față de copiii lor, ieșind în fața publicului pentru a vorbi despre un așa-zis nou proces deschis față de fostul soț, pentru restabilirea domiciliului celor doi băieți. În urma declarațiilor sale, Silviu Prigoană a transmis pentru Spectacola că fosta soție ar minți și că așteaptă probe audio-video, după cum și acesta, precizează el, în urmă cu în jur de 6 ani, a prezentat în sala de judecată, câștigând custodia celor doi copii. Instanța ar mai fi punctat un program de vizită potrivit căruia, Adriana Bahmuțeanu are dreptul să-i țină câteva zile pe lună pe copii.
Având în vedere tot acest context, l-am întrebat pe Silviu Prigoană ce consideră despre relația lui George Restivan și cei doi copii ai săi, Eduard și Maximus. Prin urmare, fostul deputat precizează că vede o relație foarte bună, ba chiar constructivă pentru cei doi copii ai săi. Dacă Maximus, pentru că are 16 ani, se va hotărî să meargă la facultate în SUA, Silviu Prigoană ar avea toată încrederea să-l trimită pe lângă George.
„Exercită o influență pozitivă. Relația, din ce am înțeles eu, că n-am stat cu ei în casă, dar din ce am înțeles din spusele copiilor, au o relație bună. Mai ales Maximus are o relație bună cu fiul lui George. Chiar am discutat că, atunci când va intra la facultate în SUA, să meargă la o facultate pe lângă George, să aibă pe cineva în zonă.”, ne-a spus Silviu Prigoană, în exclusivitate.
Mai departe, vedeta continuă și argumentează relația constructivă dintre George Restivan și cei doi băieți. George, potrivit lui Silviu Prigoană, ar încerca să le impună un program, o rutină, iar opinia fostului deputat este că acesta ar și reuși. El se bucură pentru acest context deoarece a mai spus că pentru Adriana Bahmuțeanu nu există nici o regulă, iar copiii săi nu au, prin urmare, parte de o disciplină. Cu toate că au avut parte de o discuție cu câteva săptămâni în urmă, lucru care i-a întărit și mai mult opinia menționată mai devreme.
„Au o relație bună, iar George Restivan are o influență bună. Reușește, cel puțin, din câte am înțeles eu, ar încerca să le impună un program copiilor. La mama lor există o singură regulă: nu există nici o regulă. Probabil dânsul ar încerca să facă cumva să fie bine, ca să nu fie rău. Nu am nicio emoție din acest punct de vedere, că nu s-ar purta civilizat cu copiii sau ceva în acest gen. Am și avut o discuție cu dumnealui recent și cred că va fi bine. Vreau copilul să își urmeze cursurile, să meargă la școală”, a încheiat el, pentru Spectacola.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News