Neti Sandu vine în casele românilor zilnic, de 20 de ani. Vedeta prezintă rubrica Horoscop în cadrul Știrilor PRO TV.
Neti Sandu, în vârstă de 62 de ani, este o figură emblematică a postului de televiziune PRO TV. Vedeta are aceeași coafură, de 20 de ani, aceeași energie și este la fel de apreciată de public.
Impact.ro susține că vedeta este răsplătită pe măsură pentru munca ei. Potrivit sursei citate, Neti Sandu ar încasa, lunar, un salariu de 2.500 de euro. Asta pentru cele câteva ore petrecute în redacție.
Neti Sandu, despre norocul în dragoste și viața fără copii. De ce nu și-a dorit niciodată să devină mamă
Chiar dacă se bucură de o carieră de succes, Neti Sandu nu a avut același noroc și în ceea ce privește dragostea. Cunoscuta prezentatoare TV a vorbit despre ce întâmplă în viața ei din punct de vedere astrologic.
„Eu văd altfel lucrurile. Atunci când am fost părăsită, deja cunoșteam astrologie și știam foarte bine de la ce vine. Astrologic îmi explic și nu are legătură cu ghinionul. Așa cum faptul că nu am copii nu are legătură, iar, cu ghinionul – nu. Sunt niște programe de viață pe care sigur poți să le schimbi, dar trebuie să fii atent și la consecințele care apar. Unii oameni au casa copiilor activată – atunci trebuie să facă copii, le iese ușor. Cine are contraindicații acolo și se străduie foarte mult se miră apoi că, de exemplu, nu se înțeleg deloc. Eu văd altfel lucrurile, și de aceea pot așa. Am avut norocul să pot să-mi înțeleg singurătatea”, a spus Neti Sandu pentru Viva.ro.
Născută în zodia Săgetător, Neti Sandu și-a analizat dintotdeauna parcursul profesional, dar și amoros din punct de vedere astrologic și nu consideră că a avut ghinion în dragoste.
„Dacă e să vorbim strict din punct de vedere astrologic, eu câtă vreme sunt în lumina reflectoarelor, la televizor, și am notorietate, nu am sfera sentimentală, pentru că se face un fel de switch astrologic. În clipa în care nu mai sunt la TV, apare cineva (e ca și cum schimb mode-ul). Problema este cu vizibilitatea pe care o am și care poate să reapară în orice moment, iar riscul este să pierd relația, așa că eu nu mă grăbesc”, a adăugat prezentatoarea TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News