Oana Roman a dezvăluit care este starea de sănătate a mamei sale, la o lună după ce a ajuns pe masa de operație.
Mioara Roman a ajuns la spital, în urmă cu o lună, acolo unde a fost supusă și unei intervenții chirurgicale. Oana Roman a stat cu sufletul la gură și s-a rugat ca mama sa să treacă cu bine și peste această încercare grea din viața ei.
Mulți s-au întrebat care este starea de sănătate a Mioarei Roman, după ce a fost externată din spital. Astfel, Oana Roman a ținut să le dezvăluie fanilor săi, pe rețelele de socializare, cum se simte mama sa, după ce a fost operată de urgență. Vedeta a mărturisit că mama sa se simte mult mai bine față de cum era în momentul în care a fost externată. Deși operația a fost una reușită, Oana Roman recunoaște că mama sa nu este vindecată complet, iar tratamentul pe care îl urmează este unul complex, costisitor, dar și foarte dureros.
“Foarte mulți dintre voi mă întrebați de mama. Mama este mult mai bine față de starea pe care o avea în momentul în care a fost externată… nu vă pot descrie.
Într-adevăr, operația a reușit, domnul doctor a operat-o și a salvat-o, dar starea ei generală după o lună de stat în spital era una foarte proastă, cu albumina foarte scăzută, hemoglobina foarte scăzută și cu o escară foarte gravă, care nu a fost tratată cât a fost ea în spital. Nici astăzi nu este vindecată, tratamentul e foarte complex, costisitor și dureros pentru ea, dar este mult mai bine”, a povestit Oana Roman pe Instastory.
„Dragii mei, mama a ieșit din operație! Este la terapie intensiva, urmează niște ore critice pentru că doctorii trebuie să se asigure că se va trezi, că va putea respira singură. Un pas greu a trecut deja. Vreau să mulțumesc tuturor pentru miile de mesaje pe care le-am primit, toată energia voastră a fost absolut înălțătoare și cred că a ajutat foarte mult și sunt profund recunoscătoare și vă mulțumesc din suflet! Ați fost astăzi o parte importantă din puterea și din energia pe care am primit-o și eu și mama. Acum cu speranță mergem mai departe și credem în Dumnezeu!”,spunea Oana Roman pe rețelele de socializare.
În urmă cu mai bine de o lună, ,mama Oanei Roman a fost internată la Spitalul Floreasca, iar pe 16 octombrie a ajuns pe masa de operație. Atunci, Oana Roman a făcut un apel către fani să se roage pentru Mioara Roman, ca să treacă cu bine peste momentele grele.
“Am început săptămâna foarte bine. Am o veste foarte bună. M-au sunat de la spital că mama a fost transferată de la terapie intensivă în salon și miercuri vom putea să o luăm înapoi la centru.
În mod miraculos, a trecut de toate hopurile. Să știți că toate rugăciunile voastre au contat. Mama a demonstrat încă o dată cât este de luptătoare, câtă putere are și sunt extrem de recunoscătoare”, spunea Oana Roman pe rețelele sociale.
În această perioadă, Oana Roman i-a ținut pe fani la curent în legătură cu starea mamei sale. Vedeta a făcut apel la internauți să se roage pentru Mioara Roman.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News