După moartea lui Petrică Mâțu Stoian a fost intens mediatizată problema averii artistului și cine va moșteni tot ce regretatul artist a agonisit în viață.
Vestea tragică că Petrică Mâțu Stoian s-a stins din viață la doar 64 de ani din cauza unui șoc septic a întristat o țară întreagă și a ridicat multe semne de întrebare. Regretatul artist nu dădea semne de boală, iar totul ar fi pornit de la infecția cu COVID-19 și tratamentul în camera hiperbară a unei clinici private.
Imediat după moartea artistului a pornit un scandal imens ce a vizat averea artistului, în condițiile în care Petrică Mâțu Stoian nu a avut copii.
Averea lui Petrică Mâțu Stoian nu se rezumă doar la imobile, mașini sau conturi bancare, ci și la banii proveniți din drepturile de autor.
Potrivit wowbiz.ro, regretatul artist a avut un contract de colectare a drepturilor de autor și a celor conexe drepturilor de autor cu CREDIDAM, autorizat să strângă aceste sume de la difuzori și să-i returneze artiștilor.
Această organizație va colecta aceste drepturi și după moartea lui Petrică Mîțu Stoian, iar banii vor fi depuși într-un cont care va rămâne blocat până când se va lămuri cine este moștenitorul legal al artistului.
Statul Român a propus un amendament prin care cere naționalizarea unei părți de 70% din sumele nerevendicate de rudele artiștilor decedați, într-o perioadă mai lungă de timp, care să fie repartizate către Fondul Cultural Român, potrivit sursei menționate mai sus.
Sora lui Petrică Mâțu Stoian a declarat că artistul nu avea nimic pe numele lui. Mai mult decât atât, aceasta este de părere că Doru Gușman deține tot ce îi aparținea interpretului de muzică populară.
“Deocamdată, am deschis succesiunea și a rămas setată pentru ianuarie întâlnirea la doamna notar. Unii spun că nu va fi nimic, alții spun că e o avere. Noi nu urmărim averea nimănui, nici a lui Petrică, dacă va fi ceva, o să-i facem lui pomenile. Și casa, nu știu exact a cui este. Casa din Craiova nu era a lui Petrică și se pare că nici casa de la țară nu era a lui. Se pare că acea casă este pusă pe o firmă. Nu este nimic clar momentan. Acționara din firmă este familia la care Petrică a stat, noi nu am găsit acte care să dovedească cum a stat. Domnul Gușman deține tot ceea ce are Petrică Mîțu Stoian, se pare. Însă nu suntem siguri, așa că așteptăm să verifice notarul”, a declarat Maria Tărchilă la un post de televiziune.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News