Ce spune Jador despre schimbările prin care trec femeile, la 40 de ani: „E o diferență de mentalitate colosală”

Data actualizării: | Data publicării:

„Femeia la 40 e genială”.

Jador, tânăra vedetă care a uimit publicul prin aparițiile sale în public și anunțurile în privința „stării de sănătate”, a fost invitatul Ilincăi Vandici într-o nouă ediție  a podcastului său.

Tânărul a vorbit despre diferențele de vârstă dintre parteneri, precizând câteva detalii care mai mult ca sigur că au impresionat-o pe Ilinca, în urma „înțelepciunii” de care a dat dovadă Jador.

Vezi și: Jador s-a despărțit de iubita lui, Alexandra Dobbia. Anunțul a fost făcut chiar de artist: ”Am luat-o în direcții diferite”

„Considerabil, da. Nu știu, în funcție de experiență. Eu am stat cu o fată de 20 de ani, și cu una de 30 și ceva de ani. E o diferență de mentalitate colosală. Și de energie. Femeia de 20 de ani vrea să descopere, să vadă lumea, să vadă viața, față de cea de 30 de ani care înțelege ce e un bărbat și ce nu înseamnă. Își asumă un anumit risc. La 20 de ani îți asumi, dar nu știi că îți va părea rău, de fapt. Femeia de 30 de ani, când ia o hotărâre, știe că nu o să-i pară rău, și chiar dacă îi pare nu va fi la modul „părut rău, vreau înapoi”. Am cunoscut femei și la 40 de ani, dar nu în sensul unei legături sexuale... sau... nu știu.”, a spus el, în cadrul podcastului Ilincăi Vandici.

Jador mai punctează faptul că, din perspectiva lui, femeia la 40 de ani trece prin niște schimbări care ar face-o să dorească „redescoperirea”, timp în care a întâlnit fete de 20 de ani care l-au lăsat mască:

„Femeia la 40 e genială, are deja o maturitate, super mișto, dar totuși, are și o energie ca la 20 de ani, vrea să redescopere niște chestii, sau să retrăiască, sunt periculoase femeile, foarte periculoase, mi-e frică rău de ele. Cu toate astea le iubesc, nu aș putea trăi fără energia feminină, îmi domină viața, mă face să zâmbesc.  Am întâlnit fete de 20 de ani care erau geniale, și cultură și frumoase rău de tot, ca femeile. Să le descopăr cultura lor, să văd ce fel de oameni sunt, inteligente rău, mă lăsau mască, dar totuși, inteligentă și fără experiență”

Vezi și: Jador s-a fotografiat cu perfuzia în mână. Cu ce probleme de sănătate se confruntă artistul

Coincidența dintre Carmen Harra, Jador și fosta sa iubită

„Eu, când mi-ai dat data nașterii am zis: ce coincidență că nimic nu e întâmplător. Eu sunt născută în 25 martie 1955, el este născut în 25 martie 1995. S-a născut cu 40 de ani după mine, exact în aceeași zi, exact în aceeași lună. Noi suntem foarte puternici, acesta nu este un suflet de om să moară oricum, pentru mulți ani în viitor. Vreau să primească tratamentul medical real, pentru că nu-l primește, nu este tratat așa cum trebuie. Se fac investigații, se pot da diagnostice greșite apropos de sistemul medical, unde i-aș sfătui pe unii dintre ai lui să îmi dea un semnal pentru că am mai multe lucruri să le spun, despre ce se întâmplă cu el. Nu este chiar ceea ce cred doctorii și aici este o chestie unde el poate fi ajutat cu niște informații’’, a relatat Carmen Harra, conform Wowbiz.ro.

Youtube video image



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: George Eduard Caramiciu | Categorie: Homepage


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel