Diana Dumitrescu a dezvăluit ce tradiții respectă la trecerea dintre ani.
Mai sunt câteva zile până când vom trece în noul an. În această perioadă sunt numeroase obiceiuri și tradiții pe care vedetele le respectă cu sfințenie. Diana Dumitrescu a dezvăluit ce tradiții are, la trecerea dintre ani.
Diana Dumitrescu va petrece Revelionul acasă, alături de familia sa. Vedeta susține că nu va petrece, însă dacă se va ivi ocazia, va ieși la plimbare alături de soțul ei.
„Revelionul cred că o să mă prindă acasă, încă nu am stabilit nimic, dar cel mai sigur o să fiu acasă cu cel mic și cu soțul, adică noi trei: atât! Nu facem petreceri. Dacă ni se pune pata, o să ieșim noi doi pe undeva, dar nu e nimic organizat.”, a declarat Diana Dumitrescu, pentru playtech.ro
Cât despre rezoluțiile pentru noul an, Diana Dumitrescu a mărturisit că nu își face prea multe planuri, deoarece nu vrea să aibă vreo surpriză și să rămână dezamăgită. Vedeta consideră că lucrurile cele mai bune sunt cele care vin de la sine.
„Rezoluții nu am și nici nu vreau să îmi fac, pentru că nu aș vrea să fiu dezamăgită când nu se întâmplă. Și atunci zic așa: e mai bine să accepți viața așa cu ce vine, cu bune și cu rele, să le îmbrățișezi, să trăiești. Să nu uiți să trăieși, dar să trăiești, nu să treci prin viață!”, a mai spus vedeta, pentru sursa menționată mai sus.
Vedeta recunoaște că are și câteva tradiții amuzante pe care le respectă, la trecerea dintre ani. Mai exact, Diana Dumitrescu susține că poartă lenjerie roșie și trebuie să aibă neapărat bani în buzunar.
„Da, îmi place să port lenjerie roșie și să pun bani la chilot.”, a mai spus Diana Dumitrescu.
Cu toate astea, Diana Dumitrescu susține că nu prea crede în superstiții.
„Nu tot timpul. Sunt superstiții, dar e amuzant că în fiecare an de Revelion mă trezesc pe la 12 fără un sfert cum alerg disperată după Alin: dă-mi și mie niște bani, dați-mi bani să-mi pun bani! Adică este o chestie amuzantă așa, nu e neapărat că mă pregătesc din start. Superstiții. Nu pot să zic că cred în ele. Mi se par așa dacă vrei niște tradiții amuzante.”, a spus Diana Dumitrescu.
„Problema a fost că în momentul în care Carlo a împlinit un an nu a mai vrut să doarmă singur și am zis noi să facem cu rândul. A ținut așa vreo 2 săptămâni, până când s-a îmbolnăvit copilul și a dormit doar mama cu el și pa la revedere, copilul are 4 ani, mama doarme cu copilul. Acum înțelegi care e problema în toată relația noastră? De aia zic că lucrurile nu s-au așezat așa cum ar fi vrut Alin, că el își imagina că noi doi o să stăm liniștiți să dormim în patul nostru, să ne facem lucrurile noastre de cuplu și așa mai departe și copilul să doarmă liniștit în camera lui, lucru care nu se întâmplă și am încercat să fac trecerea de mai multe ori, dar se trezește noaptea și mă caută că sunt invizibilă pentru că vreo 2 nopți am încercat să nu mai dorm cu el în pat și negăsindu-mă s-a panicat foarte tare că sunt invizibilă și a avut niște trăiri foarte puternice.(...)”, a spus actrița în podcastul Ilincăi Vandici, potrivit Wowbiz.
Mai mult, pentru actriță, faptul că nu doarme în același pat cu partenerul ei, este un „minus”, după cum spune chiar ea:
„Ăsta e singurul minus din viața noastră, că eu și soțul meu nu dormim în același pat, dar nu este ceva peste care nu trecem și nu este ceva nemaivăzut, dar evident că lucrurile nu mai merg în același ritm.”, a spus Diana Dumitrescu, în cadrul podcast-ului Ilincăi Vandici.
Pentru că parenting-ul este la modă astăzi, Diana Dumitrescu admite că are două fețe ca mamă, sugerând că, în cea mai mare parte a timpului, nu este atât de dură:
„Eu am 2 fețe ca mamă, ori se întâmplă lucrurile cum vreau și sunt dictator, dar asta este un 15%, restul, face copilul ăsta ce vrea din mine, ce vrea el mama face, deci nu pot, adică mi l-am dorit atât de tare și îl iubesc atât de mult.”, a mai spus Diana Dumitrescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News