Medicul nutriționist Mihaela Bilic a dezvăluit secretul pentru ca friptura la grătar să iasă fragedă și gustoasă.
Fără îndoială, friptura la grătar este una dintre cele mai iubite și apreciate delicatese culinare. Cu gustul său inconfundabil și aroma sa, friptura la grătar reușește să aducă împreună familia și prietenii în jurul mesei.
Secretul pentru a obține o friptură la grătar fragedă și gustoasă nu stă în condimente, ci în fezandare. Fezandarea constă în lăsarea cărnii cel puțin 12 ore într-un mediu acid. Mulți folosesc zeamă de lămâie, oțet sau vin, însă un ingredient secret recomandat de medicul Mihaela Bilic este iaurtul. În momentul în care carnea stă în mediu acid, începe predigestia, rezultând astfel o bucată de carne mai fragedă și gustoasă.
Te-ar putea interesa și: „Nu ignorați apelul meu”. Mădălin Ionescu a izbucnit în lacrimi. Ce i s-a întâmplat prezentatorului la doar câteva zile după decesul socrului său
Te-ar putea interesa și: Motivul pentru care trebuie să mănânci înghețata ușor topită. Mihaela Bilic: „E foarte important”
„Secretul nu stă în condimente, ci în fezandare. Fezandare înseamnă să o lăsăm măcar 12 ore în contact cu un mediu acid. Mulți folosesc zeamă de lămâie, oțet, vin. Eu o să vă arăt un ingredient secret, iaurtul. Da, dragii mei, iaurtul are aciditate, are mult calciu și are și acele culturi bacteriene, bacteriile lactice care fac probabil un proces suplimentar.
Avem nevoie de această predigestie a proteinelor. Carnea are proteine, iar în momentul în care o punem într-un mediu acid, începe predigestia. Automat, bucata de carne care a stat în contact cu mediul acid, va fi mai fragedă si gustoasă. Eu pun și un condiment care se numește cajun, care are un amestec de boia, chili, cred că are și un pic de chimen, însă elementul de bază este iaurtul.
În această marinadă pun bucățile de carne și o să le las peste noapte. Ține-ți cont, dacă nu ați știut până acum, iaurtul poate avea şi acest rol magic: fezandează carnea şi o face fragedă si gustoasă pentru grătar”, a explicat medicul Mihaela Bilic, într-un videoclip postat pe Instagram.
Te-ar putea interesa și: Adevărul despre combinația de carne cu cartofi. Mihaela Bilic contrazice părerile specialiștilor: „Sunt sigură că mulți se confruntă cu această dilemă”
Vezi această postare pe Instagram
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News