Specialiștii au dezvăluit obiceiul simplu care ne poate îmbunătăți considerabil digestia.
Problemele digestive pot fi uneori destul de dureroase și de inconfortabile. Din fericire, fie că te confrunți cu o simplă balonare, ori ai probleme mai grave de atât, și vrei pur și simplu să găsești o modalitate de a ajuta alimentele să se așeze mai ușor și mai bine după masă, există mai multe lucruri pe care le poți face, pentru a-ți menține intestinul sănătos și pentru a promova o digestie mai rapidă și mai ușoară. În timp ce multe dintre aceste lucruri au de-a face cu dieta în sine, adică să nu te încarci cu alimente procesate, lactate și alte produse care nu fac decât să provoace iritații intestinale, există și o activitate pe care o poți face după masă pentru a ajuta acest procesu.
Așadar, experții în domeniul sănătății spun că mersul pe jos este o metodă testată și documentată, pe care nu ar trebui să o ignori, dacă încerci să-ți menții sistemul digestiv sănătos, notează shefinds.
O plimbare la scurt timp după fiecare masă este unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poți face pentru a promova o digestie sănătoasă din mai multe motive. Pentru început, specialiștii remarcă faptul că acest lucru ajută la stimularea procesului de digestie în stomac și intestine. Totodată, acest lucru poate ajuta alimentele să se deplaseze mai eficient prin tractul digestiv, reducând, astfel, riscul de constipație sau de senzație de sațietate excesivă după o masă.
În plus, ridicarea și mersul pe jos ajută și la circulația sângelui și a fluidelor limfatice în tot corpul nostru și, la rândul său, ne permite să absorbim mai bine toți nutrienții din alimente, și chiar permite detoxifierea organismului.
Un alt beneficiu major al mersului pe jos pentru digestie este faptul acesta că ne poate ajuta să scăpăm de o parte din stres. După cum se pare, stresul și alți factori mentali și emoționali sunt strâns legați de intestinul nostru, ceea ce înseamnă că reducerea sa poate funcționa, de fapt, și pentru a ușura problemele digestive la unele persoane.
Acum că te-am convins că o plimbare după masă este o idee excelentă, este momentul să discutăm despre timpul pe care trebuie să ți-l petreci în natură, pentru cele mai bune rezultate. Potrivit specialiștilor, ar trebui să te simți liber să faci o plimbare pe îndelete imediat după masă. Cu toate acestea, dacă intenționezi să faci o activitate mai intensă, precum ar fi alergatul, specialiștii recomandă să aștepți cel puțin 30 de minute după ce ai terminat de mâncat ultima masă.
Totodată, nu trebuie să petreci prea mult timp în natură, pentru a profita de beneficiile mișcării. Specialiștii spun că o perioadă de mers pe jos de 10-15 minute este, în general, considerată suficientă, ceea ce o face și mai ușor de implementat în rutina ta zilnică. Nu uita, de asemenea, să respiri adânc și să faci pași relaxați și lenți în timpul mersului. Acest lucru te va ajuta să obții cele mai bune beneficii și să te bucuri de o digestie sănătoasă pentru o lungă perioadă de timp.
Citește și: Când va fi cuprinsă România de ger și zăpadă. Mihai Voropchievici, meteo din bătrâni: „Să ne pregătim”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News