Reușita fiecărei rețete depinde într-o foarte mare măsură de respectarea cu strictețe a gramajelor, precum și a metodei de preparare specifice.
Pastele reprezintă pentru mulți alimentul care îngrașă, însă totul depinde cu ce anume combinăm. Legumele, ca de exmplu, nu trebuie să lipsească din organismul nostru, iar combinația de paste cu legume, reprezintă, poate, cea mai bună alegere atunci când suntem în dificultatea alegerii meniului pentru ziua respectivă.
Ingrediente: 1000 g paste lasagnette, 100 g vinete, 100 g dovlecei, 100 g ardei galben, 120 g ceapă roșie, 435 g tomate mici, 50 g usturoi, 10 g busuioc verde, 100 ml ulei de măsline, 50 g pătrunjel verde, 30 g sare și 4 g piper.
Proces tehnologic: Se fierb pastele făinoase în apă clocotită cu sare și puțin ulei, circa 10 minute, apoi se clătesc în apă rece li se scurg bine. Vinetele se taie bucăți, iar dovleceii se taie rondele, apoi jumătăți. Ardeiul gras se curăță de cotor și semințe și se taie bucăți mici. Pătrunjelul se toacă mărunt.
Modul de preparare:
Se pun legumele într-o tigaie pentru prăjit, se adaugă cățeii de usturoi întregi și frunzele de busuioc. Se toarnă deasupra uleiul, se presară sarea și piperul și se prăjesc înăbușit 20 de minute.
Când sunt gata, se amestecă cu pastele și se decorează cu pătrunjel tocat.
Servirea:
Preparatul se servește cald, eventual cu parmezan ras deasupra.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News