Mai sunt doar câteva zile până la Crăciun, iar Mihai Trăistariu și-a deschis sufletul într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Spectacola. Artistul ne-a spus cum era această sărbătoare în copilărie, dar și care este dorința lui în acest an, pe 25 decembrie.
Mihai Trăistariu este unul dintre cei mai cunoscuți artiști de la noi din țară, bucurându-se de un succes uriaș în lumea muzicală, însă puțini sunt cei care știu că a avut o copilărie marcată de lipsuri și nevoi. Mihai Trăistariu este orfan de ambii părinții, dar are trei frați răspândiți prin lume. Mama lui a studiat medicina, iar tatăl său a fost pictor, dar lipsurile tot s-au simțit.
Artistul ne-a dezvăluit că a resimțit sărăcia, iar atunci când era mic a fost nevoit să poarte hainele fraților mai mari, chiar dacă erau rupte, cârpite sau cusute. Mai mult, existau ani în care, magia sărbătorilor de iarnă se simțea doar în suflet, deoarece familia sa nu avea posibilitatea să cumpere un brad de Crăciun. Acum, cea mai mare dorință a sa este să-i reunească pe toți cei trei frați și familiile lor la masa de Crăciun.
Spectacola: Povestește-ne cea mai frumoasă amintire pe care o ai din perioada copilăriei, de Crăciun.
Mihai Trăistariu: Sunt două întâmplări, una rea și una bună. Începem cu cea bună. Mergeam întotdeauna de Crăciun cu colindatul, când eram mic, cu copiii de la bloc și făceam bănuți, însă eram săraci. Patru frați suntem și părinții ne luau banii, dar asta e partea a doua. Ne luau banii să ne cumpere rechizite, că așa se insinua. Făceam mulți bani, că eu plecam dimineața și veneam seara. Îmi spuneau „Îți luăm banii ca să îți cumpărăm căciulițe, fulare, rechizite”, iar eu acceptam și plângeam în pernă îmbufnat că mi-au luat banii, dar tot mergeam și anul următor. Deci partea bună e că mergeam la colindat, iar partea rea e că banii erau răpiți de părinți și folosiți în scopuri frumoase, ziceau ei, dacă nu m-au păcălit, habar n-am.
Spectacola: Care a fost cel mai însemnat cadou pe care l-ai primit de Crăciun?
Mihai Trăistariu: Cel mai frumos cadou de Crăciun a fost acum 11 sau 12 ani, când patru fane din Brăila au venit până la Constanța. Nu știu cum mi-au aflat adresa și au venit la ușa mea. Au dormit pe preș, că eu nu eram acasă. A doua zi când am venit mi-au zis vecinii că au dormit pe preș. Mi-au spus că au dormit patru fete pe preș, în fața ușii mele, că au stat pe hol, că au râs toată noapte și că mă așteaptă pe mine, că ele nu au bani de hotel.
Mi-au cântat colinde și au vrut să îmi spună cât de mari fane sunt ele. Cred că aveau 14 sau 16 ani. Am fost foarte impresionat de gestul lor. Au venit din alt oraș, cu trenul. Nu știu cum le-au lăsat părinții, dar a fost un gest extrem din partea unor fane care au făcut un drum ca să îmi spună la mulți ani, să îmi cânte un colind, mi-au adus niște cadouri. Mi s-a părut impresionant să facă niște copii acest gest.
Spectacola: I-ai scris Moșului în acest an? Care ar fi cea mai arzătoare dorință a ta, în acest Crăciun?
Mihai Trăistariu: I-am scris Moșului că am o piesă pentru Eurovision primită din Finlanda, de la niște producători, de la o casă de discuri de acolo și să mă ajute să-l câștig. Așa că planul meu acesta este, să câștig Eurovisionul.
Spectacola: Într-un scenariu perfect, cine ți-ai dori să fie alături de tine la masa de Crăciun?
Mihai Trăistariu: Mi-aș dori să-mi reunesc toată familia. Părinții nu mai trăiesc, dar noi suntem patru frați, împrăștiați prin lume. Sora mea este în Iași, am un frate în Piatra Neamț, un frate în Germania, iar eu sunt în Constanța. Nu ne-am mai văzut de zeci de ani, de când eram în facultate, deci de 20 de ani. Ar fi un vis pentru mine să reunesc familia, că este la unul dintre ei acasă sau mine, la Constanța, nu contează. Așa ar fi un Crăciun fericit. Toți frații mei să vină cu familiile lor, că deja sunt căsătoriți doi dintre ei, să ne întâlnim, să povestim și să depănăm amintiri. Ar fi genial.
Spectacola: Cum arăta Crăciunul copilăriei, ce îți lipsește cel mai mult de atunci și ce ai păstrat și astăzi?
Mihai Trăistariu: Eram destul de sărac. Îmi amintesc că uneori nu aveam nici brad. Nu știu de ce am fost așa de săraci. Mama mea a făcut medicină, tatăl meu a fost pictor, dar eram patru copii. Șase oameni la masă era cam greu. Îmi amintesc că eu purtam hainele fraților mai mari, cârpite, cusute, deci parcă am fost prea săraci. Am crezut că așa e la toată lumea și nu am suferit. Nu m-am plâns niciodată de sărăcie cât eram copil și nici acum nu mă plâng, acum am de toate. Acum îmi lipsesc masa și casa pline. Era casa plină de noi. Eram mulți la masă. Acum, uneori fac Crăciunul, alteori nu-l fac. De multe ori am concerte de Crăciun și de Revelion și nu prea simt sărbătoarea în familie, mai mult drumurile și oboseala.
Am păstrat tradițiile cu mâncatul. Mănânc orice, nu fac rabat de la nimic, așa că de sărbători nu mă hazardesc la multă mâncare, deci cantitativ nu, dar mănânc orice și mă bucur de gustările sărbătorilor de Crăciun.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Vezi versiune mobil