Părintele Vasile Ioana a dezvăluit care e cea mai simplă rugăciune pe care trebuie să o rostim mereu la greu.
În situațiile în care ne este greu și simțim adesea că am ajuns la capătul puterilor, tindem să devenim nervoși, să dăm vina pe cei din jurul nostru și să răbufnim în diferite feluri. În schimb, am putea spune în gând o rugăciune simplă care ne va putea ajuta la greu, spune Părintele Vasile Ioana, care dezvăluie faptul că el însuși are această practică. Nu este vorba despre ceva complicat, ci despre niște cuvinte simple, care îl vor chema pe Dumnezeu în ajutor.
„Cea mai simplă rugăciune, pe care eu o spun mereu când mi-e greu, este să zic așa: „Sărut mâna, tată. Tată te iubesc, ai grijă de mine”, îi spun lui Dumnezeu că-l iubesc și când Îi spui asta, El îți răspunde. Când îi spui persoanei iubite și ea își răspunde. Spune-i lui Dumnezeu când te trezești „Sărut mâna, tată”, El e tată și dacă vede că îți pasă și îți arăți iubirea, El o va revărsa.”, a declarat Părintele Vasile Ioana, în cadrul podcastului Altceva cu Adrian Artene.
Mai este o frază pe care ar trebui să o avem mereu în minte, spune Părintele Vasile Ioana, care încurajează toți oamenii să se raporteze întotdeauna la iubirea lui Dumnezeu, care se va întoarce negreșit și care te va „salva” din situații grele din viață.
„Mai este o rugăciune: „Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Tu ești iubirea inimii mele, pe Tine te iubesc”, spune-I lui Dumnezeu că-L iubești cu cuvintele tale. Cuvintele astea îmi aduc aminte de copilărie, îmi aduc aminte că sunt fiul unui tată minunat și mă raportez la El, Îl recunosc ca tată, dacă Îl iubesc pe El și El mă iubește pe mine. Asta e rugăciunea sufletului meu: „Sărut mâna, tată”, mai spune acesta.
Te-ar putea interesa și: Eugenia Serban, mesaj în lacrimi pentru autorităţi: „Dacă vorbesc acum, este că nu mai pot”. Dependența fiului său a adus-o la capătul puterilor
La rândul său, preotul spune că a primit un sfat important din partea unui călugăr, pe care nu l-a uitat nici până în ziua de astăzi. Părintele Vasile Ioana îndeamnă toți creștinii să-i urmeze exemplul, pentru că, astfel, viața ar putea fi mult mai liniștită și păzită de greutățile cotidiene.
„Oamenii nu mai au tehnici astăzi, când ți-e greu, spune-i lui Dumnezeu „Doamne, nu mai pot, mi-e așa de greu. Pun în fața ta doamne greutatea mea”. E un părinte și am avut o discuție cu el, i-am zis că a lăsat lumea, actoria, ca să fie călugăr și i-am zis să-mi zică un cuvânt pentru suflet, să-l port cu mine, nu o să-l uit niciodată. Mi-a zis să-l pun pe „Doamne” la începutul oricărei fraze, iar astfel totul se transformă într-o rugăciune și e așa de frumos. Haide să-l punem pe Dumnezeu la începutul oricărei situații din viața noastră.”, a continuat preotul.
Te-ar putea interesa și: Ritualul pe care trebuie să-l respecți pe 20 martie pentru bani și sănătate. Minerva: „Nu aveți nimic de pierdut, la mine a mers”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News