Acest analgezic comun pare să stimuleze celulele imunitare din tractul digestiv, ajutându-le să lupte împotriva multiplicării și răspândirii celulelor tumorale.
Alte studii au asociat deja administrarea aspirinei cu o scădere a riscului de cancer de colon cu până la 40%. Totuși, cercetătorii nu recomandă utilizarea aspirinei ca tratament preventiv din cauza efectelor adverse pe care le poate avea, precum ulcer stomacal, hemoragie internă sau chiar accidente vasculare cerebrale, potrivit DailyMail.
Dr. Mona Rezapour, gastroenterolog la UCLA, a declarat că: „Știm că aspirina reduce riscul de cancer de colon. Însă nu o recomandăm încă populației generale deoarece beneficiile nu depășesc riscurile pentru toată lumea”.
Efectele adverse includ afectarea rinichilor, hemoragia internă și iritarea mucoasei stomacale, care poate duce la ulcer.
Pentru studiul actual, cercetătorii au analizat probe de țesut de la 238 de pacienți cu cancer de colon. Aceștia au fost diagnosticați între 2015 și 2019.
Din acest grup, 12% s-au dovedit a fi consumatori de aspirină pe termen lung.
Comparând cele două grupuri, cercetătorii au descoperit niveluri mai ridicate de CD80 (o proteină asociată cu o activitate mai crescută a celulelor imunitare) la persoanele care luau aspirină zilnic.
De asemenea, la aceste persoane s-au observat mai puține celule canceroase în jurul ganglionilor limfatici (structuri mici, în formă de fasole, care fac parte din sistemul imunitar) și mai multe celule imunitare circulând în interiorul tumorilor.
Cercetătorii au menționat în lucrare: „Aceste observații sugerează un efect [n.r., de stimulare a imunității] al aspirinei în colon. Acest efect se produce prin activarea comunicării intercelulare a celulelor imunitare.”
Studiul nu este singular în a sugera proprietățile anticancerigene ale aspirinei. Alte cercetări indică o reducere a riscului de cancer de colon cu până la 40%, prin diminuarea inflamației.
Aproximativ 40 de milioane de americani iau zilnic aspirină, în principal pentru a se proteja împotriva accidentelor vasculare cerebrale sau a bolilor de inimă.
Acest context apare în umbra unei creșteri inexplicabile a cazurilor de cancer de colon la adulții cu vârsta sub 50 de ani, afectând chiar și vedete precum Chadwick Boseman (actorul care l-a interpretat pe regele T'Challa în Black Panther).
Conform unei analize publicate anul trecut în BMJ Oncology, numărul cazurilor de cancer precoce de orice tip este, de asemenea, în creștere la nivel global. Oamenii de știință sunt nedumeriți de cauza acestei creșteri, dând vina pe factori precum obezitatea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News