Cine este Alexandru Ghețan, cel de-al cincilea finalist iUmor

Data publicării:
Alexandru Ghetan, foto I UMOR, Antena 1
Descriere foto: Alexandru Ghetan, foto I UMOR, Antena 1

Alexandru Ghețan a impresionat seara trecută jurații iUmor, dar și pe cei de acasă, astfel că a fost votat și trimis direct în finala iUmor din cel de-al zecelea sezon. 

Alexandru este prezentator la un post de radio din Republica Moldova, lector universitar, apicultor și a dovedit că merită un loc și în stand-up! “Omul este foarte mișto. Este un om care poate să ajungă în finală”, a fost de părere Mihai Bendeac, iar cei de acasă i-au dat dreptate și l-au votat în aplicația Antena 1 pentru a-i oferi această șansă.  

 Cel de-al zecelea sezon iUmor continuă în fiecare miercuri, de la ora 20.30, la Antena 1 și se anunță cu totul neașteptat. De la concurenți, la invitați și momente speciale, jurații, dar și cei de acasă, vor avea de descoperit surprize la tot pasul. Delia, Cheloo și Mihai Bendeac vor juriza momentele pregătite de concurenți din toate colțurile lumii. Fiecare dintre cei trei jurați își exprimă opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show. 


 Mai mult, actorul Vlad Drăgulin va avea grijă să nu rateze niciun moment important din culise. serialul ”iMai Mult Umor”, al cărui protagonist este, va însoți fiecare ediție de audiții din cel de-al zecelea sezon iUmor.

 

<”iMai Mult Umor” este povestea nevăzută din spatele produsului finit ”iUmor”, este spectacolul din spatele spectacolului>, a spus Vlad Drăgulin. Actorul va urmări tot ce se întâmplă în culisele emisiunii iUmor prin ochii personajului Niros, un producător perfecționist, și nu se va teme să pună toate întrebările incomode, atât persoanelor din echipă, cât și juraților sau concurenților. 

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Maria Alexandru | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel