Cine este mama lui Adi Despot și cum l-a ajutat în carieră: „Și-a dorit toată viața să-și vadă copilul la televizor”

Data publicării:

Adrian Despot a vorbit despre relația pe care o are cu mama sa și despre rolul pe care l-a avut aceasta în cariera lui.

Invitat de Irina Păcurariu într-o ediție specială „Rețeaua de idoli”, luni, 17 octombrie, de la ora 20:00, la TVR 2, artistul care a spus în repetate rânduri „nu mă simt acasă în show-business, dar asta cred că se vede” va face câteva mărturisiri de suflet.

Despre Adrian Despot, solistul trupei „Vița de vie”, se știe că este un artist talentat. Mai mult, iubitorii muzicii îi cunosc exigența, iar după mai bine de 30 de ani de carieră, Adrian Despot este, pe lângă interpret, compozitor și producător cunoscut în lumea muzicală.

“Pe scenă sunt cu totul alt om. Sunt cel mai prietenos și cel mai vesel și cel mai energic “Adrian” care poate fi. Fanii noștri știu că preferăm întotdeauna o strângere de mână după concert decât să dăm autografe. Interacțiunea aceasta umană atât de simplă și de naturală cred că ne reprezintă cel mai bine”, i-a povestit Adrian Despot Irinei Păcurariu.

Corina Despot, cea care i-a deschis drumul în muzică

Știați că de foarte tânăr Adrian Despot a cunoscut lumea showbiz-ului? Mama solistului de la „Vița de vie” a fost textier, și încă unul apreciat. Corina Despot a fost cea care s-a ocupat de pregătirea muzicală a solistului „Vița de vie” și l-a susținut să participe la “Școala Vedetelor”, emisiunea care a reprezentat rampa de lansare a lui Adrian Despot, la începutul anilor 90. 

Irina Păcurariu: Te rog să îmi povestești cum ai chemat-o pe mama ta prima dată la un concert.

Adrian Desport: N-a fost nevoie s-o chem, pentru că mama de abia aștepta. Mama nu a tolerat foarte bine faptul că eu am plecat de la Școala Vedetelor, pentru că ea și-a dorit toată viața să vadă copilul la televizor, că acolo e bine. Așa că venea la toate concertele de la început și nu doar că venea la concert, venea și în backstage și ne aducea ciocolată. În momentul în care am înțeles că nu trebuie să-mi demonstrez decât mie, că lupta mea este cu mine, nu cu oamenii cu care mă întâlnesc în viața de zi cu zi, atunci am sunat-o pe mama și am invitat-o la primul concert. Nu doar atât, ci am luat-o de la intrare și am dus-o până în spate, la locul ei.

Am descoperit o plăcere mare atunci când muzica noastră reușește să lege destine. Sunt oameni care sunt împreună, au întemeiat o familie și au copii, întâlnindu-se la un concert „Vița de vie”. Pentru ei, melodiile noastre înseamnă, poate, la fel de mult cât au însemnat pentru noi atunci când le-am făcut. Iubesc lucrul acesta!”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Maria Alexandru | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel