Cinematografia românească - Între comunism și generația TikTok. Irina-Margareta Nistor: „Trebuie să se uite înspre cei care au fost înaintea lor” //EXCLUSIV

Data publicării:
Irina Margareta Nistor, captură video Youtube
EXCLUSIV
Descriere foto: Irina Margareta Nistor, captură video Youtube

Cu toții avem pe cineva, sau dacă nu, chiar noi înșine, care a trecut prin copilăria pre-decembristă. Poate unii se gândesc cu nostalgie la venerabilii actori din trecut, rămași în conștiința națională prin actele pe care le-au desăvârșit. De această dată, criticul de film Irina-Margareta Nistor ne oferă o piesă din marele puzzle din trecut cu accent pe generația nouă, dar și cu un sfat către aceștia.

VEZI ȘI: Motivul pentru care românii adoră filmele Horror. Irina-Margareta Nistor: „Probabil o avem în genă de la Dracula” /EXCLUSIV

Spectacola: Devine România tot mai relevantă pe scena internațională?

Irina-Margareta Nistor: Ea este foarte prezentă de ani buni, de două decenii cel puțin, e foarte prezentă la toate festivalurile, inclusiv la momente dedicate unui autor, pe de altă parte nu pot observa că acum la Cannes, care începe peste două săptămâni, totuși, în competiția oficială nu e niciun film românesc, deci poate că până la anul găsim ceva care să funcționeze și acolo. Îmi dau seama totuși că filmele alese acolo sunt mai exotice, dar apropro de ce ziceam și mai devreme, se poate face un subiect exotic și la noi cu puțină strădanie.

 

Spectacola: În timpul regimului comunist am avut actori desăvârșiți. Considerați că astăzi, toți acești actori, au lăsat o amprentă pentru generațiile contemporane, mai ales cei care doresc să fie inițiați în cinematografie?

Irina-Margareta Nistor: Cred că, în principiu, ar trebui să influențeze, pentru că erau actori foarte mari și, mai mult decât atât, au fost în mare parte niște actori ghinioniști pentru că n-au putut să facă realmente niște personaje așa cum și-ar fi dorit…existau niște limite de cenzură și ideologie foarte clare. Pe de altă parte, au știut să se profileze și să le iasă, dar cred că era și un anumit tip sau fel de a face cu ochiul publicului și de a iubi publicul și de a încerca să comunice mai indeaproape cu publicul (…), în mod normal, cei care sunt actori în ziua de azi, categoric, trebuie să se uite înspre cei care au fost înaintea lor, sau cel puțin așa sper (...) cred că asta ar trebui recuperat în școli.

 

Spectacola: Dacă aveți un sfat sau un cuvânt pentru cei care se regăsesc în situația căutării unei vocații deoarece avem mulți tineri care se duc la o facultate imediat cum au terminat liceul și nu cunosc mediul social, viața în general, iar trei-patru ani mai tarziu regretă si spun că ar da timpul înapoi la doar 22-23 de ani.

Irina-Margareta Nistor: Cred că sfaturile acestea trebuie să vină în mod special de la școală și de la părinți pentru că ei cunosc mai bine încotro să se îndrepte, și să încerce pe cât posibil să vadă care sunt pasiunile lor (…) dacă au o pasiune, în mod sigur au mai multe șanse în viață să fie fericiți, altfel e foarte complicat. Dacă se vor gândi întotdeauna că vor să facă doar IT pentru că acolo se câștigă foarte bine neavând nicio chemare pentru IT, crede-mă că o să se simtă triști, chiar dacă nu vor avea datorii nici la bancă, nici la prieteni. (...) crede-mă că ajută enorm să fructifice pasiunea, chiar și în momente de cumpănă.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: George Eduard Caramiciu | Categorie: Cinematografie


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel