CINEMATOGRAFIE: 'Spider-Man: No Way Home' se menţine în fruntea box-office-ului nord-american. Topul celor mai vizionate filme ale momentului

Data publicării:
''Spider-Man: No Way Home'', captura foto YouTube
Descriere foto: ''Spider-Man: No Way Home'', captura foto YouTube

''Spider-Man: No Way Home'', cea mai recentă peliculă din seria de aventuri ale omului-păianjen, s-a menţinut în fruntea box-office-ului nord-american, cu încasări de 52,7 milioane de dolari în weekend, potrivit cifrelor provizorii publicate duminică de Exhibitor Relations, companie specializată în analize şi statistici din industria cinematografică

Filmul ''Spider-Man: No Way Home'', primul din era COVID-19 care a depăşit imediat după lansare pragul încasărilor de 1 miliard de dolari la nivel global, a oferit o gură de oxigen unei industrii cinematografice care se luptă să îşi revină după lovitura teribilă suferită în timpul pandemiei.

Super-eroul este interpretat de actorul britanic Tom Holland. Filmele precedente, în care costumul roşu şi albastru a fost purtat de Tobey Maguire şi apoi de Andrew Garfield, au înregistrat şi ele un succes de casă la box office.

Odată cu revenirea familiilor în sălile de proiecţie, filmul de animaţie ''Sing 2'' s-a clasat pe locul secund, cu încasări de 19,6 milioane de dolari de vineri până duminică.

 

Pe a treia poziţie în box-office-ul nord-american a urcat ''The King's Man'', cu încasări de doar 4,5 milioane de dolari. Prequel al filmelor de spionaj ''Kingsman'', filmul îi reuneşte pe actorii Ralph Fiennes, Gemma Arterton şi Rhys Ifans.

 

''American Underdog'' a ocupat cel de-al patrulea loc, la mică distanţă de ''The King's Man'', cu încasări de aproape 4,1 milioane de dolari. Pelicula se bazează pe memoriile lui Kurt Warner, un fost angajat al unui supermarket care devine cel mai bun jucător din Liga Naţională de Fotbal (NFL) din Statele Unite.


Pe locul al cincilea s-a clasat ''Matrix Resurrections'', cu încasări de 3,8 milioane de dolari, o performanţă ''dezastruoasă'', conform Variety, având în vedere bugetul său de 190 de milioane de dolari, notează Agerpres.

 

Restul clasamentului top 10 este ocupat de următoarele producţii:

 

6. ''West Side Story'' (2,1 milioane de dolari)

7. "Ghostbusters: Afterlife" (1,4 milioane de dolari)

8. ''Licorice Pizza'' (1,25 milioane de dolari)

9. ''A Journal for Jordan'' (1,2 milioane de dolari)

10. ''Encanto'' (1,1 milioane de dolari)



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: Cinematografie


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel