Claudia Pătrășcanu a spus adevărul despre relația cu bărbatul care a cerut-o de soție.
Claudia Pătrășcanu se consideră o femeie liniștită după divorțul de Gabi Bădălău. În urmă cu puțin timp, artista a primit și un inel de logodnă, însă nu a vrut să dezvăluie cine este bărbatul misterios care i-a furat inima.
Chiar dacă a primit inelul de logodnă, Claudia Pătrășcanu recunoaște că momentan nu își mai dorește să ajungă în fața altarului, mai ales după perioada tensionată prin care a trecut din cauza căsniciei cu fostul soț.
„Cred că trebuie să fii pregătit ca să faci saltul acesta, pregătit sufletește. Eu ce să fac? Mă leg la cap iar? Ca să fac așa o glumă… Într-o căsnicie se schimbă foarte multe lucruri și mi se pare că te transformă pe tine, ca om și transformă și relația.
Știu cum e să fii mireasă, să faci nuntă… Nu spun nu, poate mă căsătoresc iar la 50 sau la 60 de ani, dar nu sunt 100% sigură și pregătită că vreau să fac pasul ăsta acum, în momentul ăsta. Îmi place foarte mult poziția de relație înainte de căsătorie, de atenția acordată.
Oamenii își arată mai mult iubirea și respectul, dar după căsătorie se schimbă atât de multe, încât parcă se întoarce pământul pe dos. Îmi place ideea de relație înainte de căsătorie. Nu trebuie să te grăbești să ajungi la căsătorie! Toți oamenii se schimbă într-o căsnicie. Respectul începe să se diminueze, intervin alte priorități, probleme și situații. Am o viață acum, trăiesc în liniște. Nu mă stresează nimeni. Nu dau explicații dacă vreau să ies cu copiii, dacă vreau să dorm mai mult, dacă nu vreau să gătesc. Iată că, dacă ești căsătorit, nu poți să jonglezi cu lucrurile astea, trebuie să faci sacrificii. Nu aș vrea să mă arunc cu capul înainte, doar de dragul de a mă căsători! Să o iau de la capăt? Întotdeauna trebuie să cântărești!', a declarat Claudia Pătrășcanu, în exclusivitate pentru Playtech Știri.
„Mă axez mult pe muncă și pe proiectele noi. În vacanțe am fost. Am fost în Germania cu copiii, la Europa Park și vrem să ne reîntoarcem peste câțiva ani, când se vor face băieții mai mari. A doua vacanță a venit neprevăzută, am plecat cu nașii în Turcia o săptămână, copiii au stat doar în piscină. Practic, aceste vacanțe au fost doar ale lor. Eu m-am ocupat ca ei să fie fericiți. Timp să stau la soare anul ăsta, chiar mă gândeam, că niciun an nu a fost așa. O singură dată am făcut plajă la mare. Eu, fata de la mare, înțelegi? Când locuiești la mare, nu mai ești așa dornic să te duci.
Mai ales că, la noi, în România, este totul foarte scump. Din cauza asta preferă mulți români să plece în Turcia sau în Grecia. Acesta e turismul la noi. Eu sunt norocoasă. Mănânc acasă, nu merg la restaurante! ', a mai spus Claudia Pătrășcanu, în exclusivitate pentru Playtech Știri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News