Claudiu Bleonț a fost infectat cu COVID și spune că, din fericire, a făcut o formă ușoară a bolii.
Claudiu Bleonț, în vârstă de 62 de ani, a vorbit, într-un interviu pentru VIVA, despre experiența sa cu virusul SARS-Cov2. Actorul povestește că, în cazul său, boala a debutat ca o răceală, și-a pierdut gustul și mirosul. Mai mult, soția actorului, deși a intrat în contact cu el, nu s-a infectat. Pentru a se proteja, ea s-a mutat din casă în perioada în care actorul a stat în carantină.
„A fost ca o răceală. Aveam spectacol cu „Orchestra Titanic la Teatrul Național din București, și după am ajuns la gară, unde m-a dus colegul Richard Bovnoczki. Voiam să mă retrag, plecam la Craiova. Asta se întâmpla duminică seara, când simțeam că aș fi răcit. Luni seara, deja îmi dispăruseră gustul și mirosul. Dimineață am ieșit pozitiv. Soția mea, Iulia, s-a izolat, s-a mutat la colegi. Ea n-a avut nimic, a ieșit negativă după două teste.”, a declarat actorul pentru VIVA.
Claudiu Bleonț se consideră norocos și crede că faptul că era vaccinat l-a ajutat să treacă mai ușor prin boală. El a dezvoltat simptome ușoare, după cum povestește chiar el. De asemenea, din cauza simtomelor ușoare, inițial el nu s-a gândit că ar fi vorba de COVID, mai ales că avea toate șansele să capete o răceală, după ce a stat în frig la repetiții.
„Eu am avut doar simptome de răceală: nas înfundat, apoi fără gust, fără miros.Sunt vaccinat, așa că a fost foarte bine. Asta mi-a zis și colegul Emilian Oprea, care s-a vaccinat în aceeași perioadă cu mine. Oricum, nu știu cum am luat virusul. Prima zonă de atac a lui e nasul și gâtul, pe căile respiratorii. Iar în cazul actorilor este destul de simplu de transmis. Inițial am zis că e o răceală, pentru că la Craiova repet cu Beatrice Rancea pentru „Jocul de-a măcelul și aveam antrenamente, mișcare, am ieșit afară, eram transpirat, mă gândeam că așa am răcit.
Și apropo, toți sunt vaccinați la Naționalul din Craiova.”, a mai spus actorul pentru sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News