Clipe de coșmar pentru Larisa Udilă. Însărcinată pentru a doua oră, vedeta a pierdut copilul: „Am aflat că inimioara nu-i mai bătea”

Data publicării:
Sursa foto: Larisa Udilă, Instagram
Descriere foto: Sursa foto: Larisa Udilă, Instagram

Larisa Udilă și-a deschis sufletul și le-a făcut fanilor său niște confesiuni extrem de emoționante.

Larisa Udilă trece prin clipe extrem de dificile, după ce influencerița a pierdut sarcina pe care a ținut-o secretă până în acest moment. Se pare că doar apropiații brunetei știau faptul că aceasta poartă în pântece al doilea său bebeluș, vedeta așteptând momentul potrivit și confirmarea medicilor că bebe este bine, pentru a-și putea anunța ulterior și comunitatea. Cu toate acestea, chiar dacă nu s-ar fi gândit niciodată că acest lucru i s-ar putea întâmpla ei, Larisa Udilă și-a anunțat fanii de faptul că sarcina s-a întrerupt, iar inima bebelușului a încetat să mai bată.

„Cu toții am fost copleșiți de bucurie când am aflat că urmează să mai vină un bebe. Sincer, nu mă așteptam și nici nu plănuisem acest lucru. A fost ca un dar de la Dumnezeu, o adevărată minune și o lecție de viață. Când te simți sănătos tun, nu iei în calcul că se poate întâmpla ceva. Însă realitatea ne surprinde uneori.

În ultimele luni am fost absentă și foarte schimbată, deoarece am avut o sarcină toxică. Vomitam de când mă trezeam și până adormeam, fără oprire. Cu toate acestea, începusem să îmbrățișez această sarcină și ne consideram cei mai binecuvântați oameni de pe pământ. Ne imaginam că va fi o fetiță, căutam nume și eram în căutarea disperată a unei case mai mari.”, a scris Larisa Udilă pe rețelele de socializare.

Te-ar putea interesa și: Corina Bud reacționează după scandalul de la Coldplay. Artista, criticată dur pentru modul în care a vorbit de Babasha: „A fost șocul unui moment nepotrivit”

Larisa Udilă, mărturisiri emoționante despre sarcina pierdută

Chiar dacă cei doi îndrăgostiți au apucat să le dea vestea tuturor apropiaților și își făceau deja planuri mari pentru viitor, se pare că viața i-a surprins, iar la unul dintre controalele de rutină aceștia, alături de băiețelul lor, au aflat faptul că inima bebelușului a încetat să mai bată. 

„La ultimul control, însă, am aflat că inimioara micuțului nostru nu mai bătea. În ultimul video, ne vedeți cât de fericiți eram pe drum spre acest control, iar în ultima poză puteți vedea reacția lui Milan când m-a văzut plângând. Atât de bun și înțelegător este, că nici măcar nu a mai pomenit de bebelușul care urma să vină dupa acest control.

Cred cu tărie că nimic nu este întâmplător. Dumnezeu a avut un motiv pentru care ne-a oferit această încercare. Cu timpul, m-am împăcat cu ideea și vreau să împărtășesc cu voi lecțiile pe care le-am învățat.”, a continuat ea.

Citește și: Ramona Gabor, întâlnire emoționantă cu Irina și Irinel Columbeanu. Nepoata sa i-a sărit în brațe de entuziasm

Larisa Udilă, sfaturi pentru viitoarele mămici

În final, Larisa Udilă le-a oferit și viitoarelor mămici câteva sfaturi importante, pe care influencerița le-a experimentat pe propria piele. Aceasta a învățat anumite lecții din experiența dramatică prin care a trecut și și-a dat seama cât este, de fapt, de puternică, atât ea, cât și restul femeilor care trec prin experiențe similare.

„1. Niciodată să nu vorbești despre o sarcină înainte de a trece perioada critică din primul trimestru. Fiecare întrebare despre „ cum este graviduța?” va fi ca un cuțit în inimă.
2. Să nu uităm niciodată că noi, oamenii, suntem creați să facem față oricărei încercări. În prima săptămână, m-am simțit distrusă și mă învinuiam pentru tot. Astăzi, cu mâna pe inimă, pot spune că noi, femeile, suntem cele mai puternice ființe de pe pământ, capabile să trecem prin situații atât de dureroase.
3. Mă înclin în fața femeilor care încă nu au un copil și trec prin astfel de pierderi. Mi-am dat seama cât de mult poate ameliora durerea atunci când copilul meu mă strânge în brațe. Voi sunteți adevărate eroine și nu trebuie să vă pierdeți niciodată credința și puterea!”, a încheiat aceasta.

Citește și: Alimentele care te feresc de arsurile solare. Trebuie să le consumi mereu vara. Carmen Brumă: „Protejează pielea de interior”

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Larisa Ogica (@larisaudila)



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel