Coco Chanel, un destin de poveste. A plecat din mânăstire și a schimbat lumea

Data publicării:
Sursa foto YouTube Biography
Descriere foto: Sursa foto YouTube Biography

Coco Chanel este cea mai cunoscută și valoroasă creatoare de modă din toate timpurile. Deși creațiile ei continuă sa încânte privirea și acum, viața sa este înconjurată de mister și controverse. Coco Chanel a avut, într-adevăr, o viață de poveste.

Gabrielle Bonheur Chanel s-a născut la Saumur, în 19 august 1883, dintr-o familie foarte săracă (Henri-Albert era vânzător ambulant, Jeanne Devolle era croitoreasă). În urma morții premature a mamei sale, ea și cei patru frați ai săi sunt încredințați în grija bunicilor lor paterni care, umili și ei, decid să-și trimită nepoții la muncă iar pe nepoate la orfelinatul Aubazine, potrivit revistei Elle.

Aici Gabrielle a cunoscut rigoarea monahală a călugăriţelor şi austeritatea locului influenţându-i stilul viitor. La împlinirea vârstei majore, Chanel s-a mutat însă la Moulins pentru a urma un curs de croitorie și a începe să lucreze la Maison Grampayre pentru a-și plăti studiile, înainte de a-și deschide propriul mic atelier de croitorie.

 

Viața de noapte și Etienne de Balsan


Odată cu primii bani câștigați, Gabrielle Chanel începe să petreacă în cluburile locale performând ca și cântăreață de cabaret și încântând grupuri de ofițeri bogați, obișnuiți cu viața de noapte a orașului.

Printre aceștia, Chanel îl întâlnește pe Etienne de Balsan, un om foarte bogat și moștenitor al unei familii de industriași textili. Ulterior Chanel decide să se mute cu el la Royallieu. Femeia, însă, este unul dintre numeroșii oaspeți ai moșiei sale și - mai presus de toate - nu este însoțitoarea oficială a proprietarului: asta o obligă la o izolare, unica sa activitate fiind plimbările lungi.

În același timp, însă, începe să elaboreze acele teorii cărora le va rămâne fidelă de-a lungul carierei sale de designer, și anume importanța uniformelor în identificarea socială și rigiditatea excesivă și anacronică a dictaturii modei feminine care obliga femeile la uzanța unor accesorii inutile împiedicându-le să se miște liber.

Convinsă că își poate face din cusut propria afacere, Gabrielle îl determină pe Balsan să îi finanțeze primul său atelier de modă din Paris și, în 1909, a început să fascineze clientela locală cu creațiile sale revoluționare.

Citește continuarea pe DC News.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Spectacola | Categorie: International


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel