Concurenții Survivor all Stars s-au întors acasă! Când se va filma marea finală: „Încă nu știm cine o să fie câștigător!”

Data actualizării: | Data publicării:
Iancu Sterp, Zanni, Andrei Ciobanu
Descriere foto: Iancu Sterp, Zanni, Andrei Ciobanu

Concurenții Survivor all Stars au revenit în țară, după câteva luni de zile petrecute în Republica Dominicană.

Avem vești mari pentru fanii emisiunii Survivor România. Toți concurenții s-au reîntors în România, după câteva luni de zile petrecute în junglă. Cu toate acestea, nu se cunoaște încă finalistul, întrucât cele trei nume care au ajuns în marea finală, cât și restul Războinicilor și Faimoșilor de la All Stars, se vor întoarce în Republica Dominicană, acolo unde va fi decernat premiul cel mare.

Astfel, fanii au fost extrem de surprinși să-i vadă acasă pe Andrei Ciobanu, Iancu Sterp, Zanni, dar și pe restul concurenților care au postat imediat pe rețelele de socializare vestea cea mare. 

„Încă nu știm cine o să fie câștigător! Finala o să se filmeze în direct cu cei 3 care au ajuns în finala o să se întoarcă acolo finaliștii ca să filmeze! Până atunci uitați-vă la emisiune ca să vedeți cine sunt cei 3 finaliști! Să câștige cel mai bun! ”, a anunțat Culiță Sterp pe rețelele de socializare, acolo unde a publicat o poză alături de fratele său.

Te-ar pute ainteresa și: Zanni îl desființează pe Andrei Ciobanu: „Nu mai ai cum să fii nici cu roșu, nici albastru. Ar trebui să se facă culoarea trădătorilor”

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Culiță Sterp (@culita.sterp)

Zanni, mesaj pentru fani după ce a ajuns acasă

Zanni le-a transmis și el un mesaj fanilor, imediat ce s-a întors în România. Faimosul, în stilul său caracteristic, a ținut să le amintească tuturor faptul că imaginea sa exterioară nu are nicio legătură cu cine este, de fapt, și le-a mai transmis faptul că va continua să fie la fel de absent pe social media, ca și cum nu ar fi revenit în țară. 

„Am ajuns acasă, pentru că s-a filmat sezonul mult mai repede, adică se vor mai difuza toate episoadele care au fost deja filmate, pentru că de asta ne aflăm acasă, pentru că s-au filmat mult mai repede. Un sezon care a fost mult mai greu, decât acum trei ani. Finala se va filma la sfârșitul lui mai. Nu avem voie să dăm informații din finală, pentru că faci pușcărie și nu vreau să fac, arăt de parcă aș fi făcut pușcărie, dar n-am făcut. Voi duceți aceeași luptă pe care ați dus-o ca și cum eu nu sunt acasă, pentru că nu mă voi implica în social media, pentru că nu vreau să influențez pe nimeni să creadă sau să nu creadă ceea ce se vede la televizor.”, le-a transmis și Zanni fanilor. 

Pe aceeași temă: Andrei Ciobanu, făcut praf de Războinici, după „demascarea” lui Zanni: „Ne-ai turnat pe toți, ai dat și în prietenul tău, Iancu”

Andrei Ciobanu s-a reîntors la familie

Andrei Ciobanu a postat și el primele fotografii alături de familia sa, după reîntoarcerea în România. Acesta a fost întâmpinat de către partenera sa de viață, dar și de copilul cuplului.

„Waaaw ce emoții ! Din nou împreună după atâta timp ! TE IUBESC atât de mult ! Îți mulțumesc că ai avut grijă de noi, de Tudor și că mă susții în tot ceea ce fac.”, a transmis și Andrei Ciobanu.

VEZI și: Imagini spectaculoase din casa Andreei Tonciu: „Îmi plac lucrurile de calitate”. Locuința valorează câteva sute de mii de euro

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Andrei Ciobanu (@andreiciobanuofficial)



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel