Connect-R a transmis un mesaj prin intermediul rețelelor sociale, în care a clarificat motivele pentru care nu va mai participa la concertul caritabil programat pe 2 decembrie la Sala Palatului, organizat cu sprijinul mai multor posturi de radio, inclusiv Kiss FM.
Artistul a dezvăluit că a fost exclus din eveniment în urma unui videoclip postat pe TikTok, care, potrivit organizatorilor, nu ar fi fost în acord cu valorile trustului.
"Vă salut, oameni buni. Am intrat ca să clarificăm niște lucruri, pentru că s-au tot agitat apele în ultimul timp. În primul rând vreau să vă spun că dacă ați văzut afișe prin oraș cu concertul de pe 2 decembrie de la Sala Palatului, împreună cu KissFM, Magic și RockFM, eu nu voi mai putea veni. Și nu pentru că nu mi-aș fi dorit, mai ales că este un concert caritabil, pentru copii.
În urma unui filmuleț pe care l-am postat pe TikTok, cei de KissFM au trimis un mesaj către managerul meu în care spuneau că refuză colaborarea cu noi, pentru că eu nu mai corespund valorilor trustului.
Interpretarea lor le-a dat de înțeles că eu aș avea vreo apartenență politică. În filmuleț nu fac altceva decât să felicit poporul român pentru că a făcut un mic exercițiu de unitate. Vorbeam despre unitatea poporului în sine, și am spus ceea ce spune și Constituția: Românul este suveran în țara lui.
Pentru că "România este o țară suverană, independentă și unitară, indivizibilă". Nu o spun eu. Nu am pronunțat nume de candidați, partide, n-am îndemnat lumea cu cine să voteze, nu am spus cu cine am votat eu.
Nu știu cum au reușit să interpreteze în felul ăsta cei de la KissFM. Mă sperie puțin toată treaba.
Vreau să îi anunț pe cei de la KissFM că nu e niciun fel de problemă dacă ați decis asta. Mă bucur că ați reușit să vindeți câteva bilete și pentru că am fost eu pe afiș.
Cât despre muzica mea, o să ne retragem toată muzica de la KissFM și, Slavă Domnului, mai există radiouri. Poate nu e toată lumea atât de "în sistem" ca să zic așa.
Regret că aveți astfel de decizii radicale, că ați interpretat total eronat filmulețul meu, dar nu este niciun fel de problemă, Rămân același om sincer", a spus Connect-R.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News