Corespondentul postului PRO TV în judeţul Dâmboviţa, Marius Buga, a fost arestat preventiv, miercuri seară, într-un dosar în care este acuzat de săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor.
Conform portalului instanţelor de judecată, acesta a fost prezentat de procurori la Judecătoria Târgovişte cu propunere de luare a măsurii arestării preventive.
Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că propunerea a fost acceptată de judecătorul de drepturi şi libertăţi, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a inculpatului.
"La Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte s-a înregistrat un dosar penal în care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de o persoană de sex masculin sub aspectul săvârşirii infracţiunii de act sexual cu un minor, prev. de art. 220 alin. 1 şi 4 lit. e din Codul Penal. Faţă de persoana de sex masculin a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore", a transmis, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa.
Surse judiciare au precizat că cel vizat de anchetă este corespondentul PRO TV în judeţul Dâmboviţa, Marius Buga.
Marius Buga este acuzat că a agresat un băiat minor, „în perioada cuprinsă între vara anului 2021 și data de 5 februarie 2023”, anunță Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, într-un comunicat. Potrivit sursei citate, bărbatul de 42 de ani este acuzată că „a întreținut acte sexuale orale și anale cu un minor, cunoscând că aceasta are vârsta mai mică de 16 ani şi profitând de situaţia vădit vulnerabilă a persoanei vătămate, datorată faptului că era instituţionalizat într-o casă de tip familial şi nu beneficia de sprijin material şi emoţional din partea părinţilor.”, notează Libertatea.
Jurnalistul a fost audiat, marţi, în legătură cu aceste acuzaţii aduse de un minor în vârstă de 16 ani.
Reprezentanţii televiziunii au anunţat că au aflat despre investigaţia care îl vizează pe jurnalistul Marius Buga. "Am aflat cu surprindere despre investigaţia care îl vizează pe angajatul Marius Buga. La nivel de companie condamnăm cu tărie orice acţiune imorală. Nu putem comenta această situaţie, dar suntem convinşi că autorităţile iau toate măsurile pentru clarificarea acesteia. În momentul în care vom avea toate informaţiile relevante, vom face demersurile necesare în cadrul companiei. Protecţia minorilor este extrem de importantă pentru fiecare dintre noi!", se menţionează într-un comunicat transmis de postul tv.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News