Joi, 12.10.2023, ora 18, la Sala I.C. Bratianu a Centrului Cultural Dalles, va avea loc conferința cu tema “Rețeta fericirii”, prelegere susținută de scriitorul Cornel Constantin Ciomâzgă.
Evenimentul este organizat de Centrul Metropolitan de Educație și Cultură “Ioan I. Dalles” și Editura Cartea Actuală 3C.
În cadrul acestui eveniment, scriitorul Cornel Constantin Ciomâzgă își va prezenta, de asemenea, al treilea român al sau intitulat "Apocalipsa why not", lansat anul acesta, la sfârșitul lunii iunie, stindard al unui nou gen literar numit Romanul Catehetic Realist.
Autorul afirmă despre această nouă carte că “este o carte pe care lumea a așteptat’o până ieri. Astăzi există! Această carte este despre niște mari adevăruri, care ar putea redefini condiția binelui! APOCALIPSA why not este despre renaștere, despre reînnoire, despre viață. Despre un altfel de viață”.
INTRAREA VA FI LIBERĂ!
Câte ceva despre Cornel Constantin Ciomâzgă
S’a născut la 28 martie 1956. A debutat sub pseudonimul Cornel Cupşa, publicând între anii 1980-1990 tablete satirice, eseuri şi versuri în presa vremii din România. În 1990 a fost redactor la Revista „Zig-Zag”, săptămânalul cu cel mai mare impact şi tiraj postrevoluţionar din România.
A fost Redactor la Săptămânalul „Tinerama”. În 1991 a fost redactor-şef al primului post de radio particular din România: „Fun-Radio“. Între anii 1992 şi 1996 a fost Director General la „Radio Tinerama”. Între 1993 şi 2003 a fost Preşedintele Asociaţiei Jurnaliştilor Europeni - Filiala România.
A fost Profesor la Facultatea de Jurnalistică, fiind autorul cursurilor: „Arta interviului şi Talk-show-ul“ şi „Reportajul de la relatare la literatură”. A fost Director Media la Forumul Internaţional „Adunarea regiunilor Europei de la Iaşi 1998“.
În 2000 a realizat filmul documentar „SEMNE” vorbind pentru prima dat despre moaştele preotului Ilie Lăcătuşu. În 2001 a realizat primul Curs de Psihologie Creştin Ortodoxă. Între anii 1990 şi 2002 a fost publicist, scriind editoriale, interviuri, comentarii, eseuri şi reportaje pentru publicațiile: „România Liberă”, „Zig-Zag”, „Tinerama”, „Ziua”, „Libertatea”, „Lumea Liberă” — New York, „Curentul” şi altele.
În 1990 a creat primul format de emisiune talk-show din România. A realizat astfel peste 200 de emisiuni talk-show radiofonic cu cele mai importante personalităţi ale vremii. În anul 2004 a publicat prima sa carte LUCRAREA, care a devenit îndată best seller. În 2014 a publicat SE ÎNTORC MORȚII ACASĂ, cel de’al doilea best seller.
Activitatea sa, răsplătită cu numeroase premii
Activitatea sa profesională a fost răsplătită cu numeroase premii:
- Premiul Marconi pentru activitate publicistică,
- Premiul Asociaţiei Jurnaliştilor Europeni,
- Premiul Fundaţiei Secolul XXI.
- Premiul Asociaţiei 21 Decembrie.
- Premiul Comitetului Naţional UNICEF.
- Premiul de Excelență la Festivalul Internațional de Carte - Cluj 2016.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News