Costin Giurgea, aventură de 45 de zile în America de Sud: „A fost cea mai spectaculoasă călătorie pe care am făcut-o”

Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV

Costin Giurgea împărtășește cu cititorii Spectacola cele mai arzătoare dorințe de Crăciun. După un an plin de reușite, prezentatorul de la SuperSpeed face bilanțul binecuvântărilor și își amintește cu nostalgie de sărbătorile din copilărie. 

Spectacola: Cum te găsim în acest final de an?

 

Costin Giurgea: Aglomerat, ca de obicei, dar și fericit, ca de obicei. Nu doar că sunt multe proiecte care se închid acum și pentru care trebuie să finalizăm post-producția, dar suntem și în faza de creație pentru toate filmările pe care le pregătim pentru anul viitor. Deci nu ne plictisim, asta e sigur.

 

 

Spectacola: Cu ce te-a surprins 2023? Dacă ar fi să numești cea mai mare bucurie, dar și cea mai mare provocare din acest an, care ar fi acelea?

Costin Giurgea: Surpriza cea mai mare a fost că mi-a luat vreo două luni să-mi revin după experiența din America de Sud, pe care am avut-o la începutul anului. Am plecat din Santiago de Chile cu motocicleta și am traversat tot deșertul Atacama, am traversat Bolivia, apoi Peru, Ecuador și, în final, toată Columbia, pe motocicletă, ca să ajung la Cartagena. Am făcut asta în 45 de zile și m-am întors acasă de abia la început de februarie. Eh, abia pe la sfârșit de martie am început să funcționez din nou la capacitate maximă. A fost cea mai spectaculoasă călătorie pe care am făcut-o și nici acum nu am reușit să editez filmările de-acolo, dar urmează.

 

 

Spectacola: Cu ce gânduri, planuri și speranțe intri în noul an?

Costin Giurgea: Primul gând e să nu văd pe nimeni până pe 15 ianuarie. Apoi, primul plan are legătură cu un nou format de SuperSpeed, care să continue pe cele trei direcții mari, deja stabilite (mașini aspiraționale, entertainment și „Ce mașină să-mi cumpăr?”), dar care să facă și o pivotare mai organizată spre „short form content”. Dacă vorbim despre speranțe... aici lucrurile sunt simple: sper să călătoresc și mai mult decât până acum, pe două sau patru roți, pe continente îndepărtate.

 

Spectacola: Dacă ar fi să premiezi o persoană din viața ta, pentru anul care tocmai se încheie, care ar fi aceea și de ce?

Costin Giurgea: N-ar fi o singură persoană, ar fi cu siguranță toată echipa SuperSpeed. Suntem 10 cu toții și fără ei n-aș putea să fac nimic din ce fac. Lor le mulțumesc!

 

Spectacola: I-ai scris Moșului în acest an? Care ar fi cea mai arzătoare dorință a ta, în acest Crăciun?

Costin Giurgea: Oh, da, i-am scris. Am ajustat puțin lista garajului meu virtual, nu cred că o să se întâmple nici anul ăsta, dar eu insist cu scrisoarea. Până la urmă, o să primească el mesajul și o să-mi aducă și un 911 și o Toyota Land Cruiser, dar am răbdare, că nu e ușor.

 

Spectacola: Cum vei petrece sărbătorile? Care sunt tradițiile care nu lipsesc de la masa de Crăciun?

Costin Giurgea: Crăciunul în familie, iar Revelionul undeva la cald, într-o destinație pe care încă nu o știu. Tradiția care nu lipsește? Bradul, desigur.

 

Spectacola: Într-un scenariu perfect, cine ți-ai dori să fie alături de tine la masa de Crăciun?

Costin Giurgea: Ai mei, cu toții. S-au mai dus dintre ei, dar au rămas și vor rămâne cu mine. Între timp, ne bucurăm de toți cei pe care îi avem lângă noi.

 

Spectacola: Cum arăta Crăciunul copilăriei, ce îți lipsește cel mai mult de atunci și ce ai păstrat și astăzi?

Costin Giurgea: Crăciunul copilăriei a fost tot timpul plin de zăpadă multă și de săniuș. Slabe șanse să mai fac asta astăzi, dar dacă ninge la Pleșcoi, o să fiu acolo pe dealuri. Nu neapărat cu sania, dar măcar în off-road.

 

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Georgiana Ioniţă | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel