CRBL, despre chinurile de la începutul carierei: „Să dorm de foame, geanta să îmi fie șifonier, să dorm în frig, toate acestea nu sunt o dramă, pentru că eu am mai fost acolo”

Data publicării:
CRBL, foto Instagram
Descriere foto: CRBL, foto Instagram

CRBL a vorbit despre greutățile prin care a trecut la începutul carierei. 

CRBL a cunoscut succesul muzical alături de trupa Simplu. Erau anii 2000, iar trupa Simplu cucerea topurile muzicale, dar și inimile tinerilor. A fost rampa de lansare pentru CRBL, dar și pentru alți colegi ai săi, cum ar fi Smiley. Chiar dacă numele trupei Simplu era pe buzele tuturor adolescenților, pentru CRBL și colegii săi, viața nu era deloc simplă. 

Într-un interviu pentru Viva, CRBL a mărturisit că drumul spre celebritate nu a fost unul ușor și că a fost nevoie de multă muncă și perseverență care aducă trupa Simplu în topuri, dar și să o mențină. 


„Experiența mea cu scena a început în 1994, dar am reușit să mă afirm în 2000 alături de trupa Simplu. Simplu nu înseamnă și ușor. Un drum foarte greu, dar și foarte frumos în același timp. Nu aș schimba nimic dacă aș putea, pentru că așa am ajuns să evoluez pe toate planurile. În trupa Simplu eram dansator, cântăreț, șofer pe microbuzul personal luat în leasing, ca să nu fiu nevoit să mai dau bani și pe transport când mergeam la concerte, dar eram și coregraf, textier, „tour manager etc.

Făceam multe lucruri în același timp pentru că voiam să evoluez. Am învățat în acești ani să fac tot ce ține de showbiz, de la a învăța legea dreptului de autor, pentru a înțelege contractele și pentru a-mi proteja drepturile de autor, până la a compune o piesă de la 0, a face clip, campanii de promovare, turnee etc. Deci, se poate, atât timp cât îți dorești cu adevărat, să reușești în ceea ce îți propui”, a povestit artistul pentru Viva. 

CRBL: Oricând o pot lua de la capăt

Mai mult, artistul spune că greutățile prin care a trecut la începutul carierei l-au călit și l-au modelat, astfel încât, el crede că poate oricând să o ia de la capăt și să se descurce în orice împrejurare.


„Pentru mine, să ajung să n-am bani, să dorm de foame, geanta să îmi fie șifonier, să dorm în frig, toate acestea nu sunt o dramă, pentru că eu am mai fost acolo. Oricând o pot lua de la capăt. Cred că doar așa poți să reușești în viață și să te reinventezi când ai nevoie. Educația dată de părinți în vremuri comuniste plus educația dată de al treilea părinte, anturajul, la care se adaugă autoeducația din showbiz m-au făcut să fiu cine sunt acum”, a mai spus CRBL pentru sursa citată. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Maria Alexandru | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel