Creatorul de modă Pierre Cardin, comemorat la o lună de la dispariție. Brigitte Macron: „El a făcut moda accesibilă tuturor”

Data publicării:
Pierre Cardin
Descriere foto: Pierre Cardin

O ceremonie religioasă în memoria designerului francez Pierre Cardin, stilist vizionar şi pionier al industriei pręt-a-porter, care a murit pe 29 decembrie la vârsta de 98 de ani, a fost organizată vineri la Biserica Madeleine, în centrul Parisului, în prezenţa a 400 de persoane, între care şi Brigitte Macron, soţia preşedintelui francez,

La o lună de la dispariţia creatorului de modă francez, numeroase personalităţi au participat la slujbă alături de familie, printre care cântăreaţa Sylvie Vartan, actriţa Charlotte Rampling, prinţul Emmanuel de Savoia şi producătoarea Eve Ruggieri.

Lumea modei a fost reprezentată de designerii Jean-Claude Jitrois, Simon Porte Jacquemus, Nicolas Ghesquiere şi Pascal Morand, preşedintele Federaţiei de Haute Couture şi Modă.

"Pierre Cardin a făcut ca moda să rezoneze în lume", a declarat Brigitte Macron pentru AFP. "Prin inventarea pręt-a-porter, el a făcut moda accesibilă tuturor", a adăugat ea după ceremonie.

Pentru Laurent Petitgirard, secretar al Academiei de Arte Frumoase, din care creatorul de modă făcea parte, "Pierre Cardin era un artist excepţional, hotărât să promoveze noi talente".

Pierre Cardin, fiul unor imigranţi italieni care a devenit un om de afaceri cunoscut la nivel mondial, a fost înmormântat pe 2 ianuarie la cimitirul Montmartre din Paris, în cadrul unei ceremonii private. Creatorul a fost înhumat în acelaşi cavou în care se află şi partenerul şi asociatul său, André Oliver, decedat în 1993, notează Agerpres.

''Casa de modă îşi continuă activitatea sub îndrumarea nepotului său, Rodrigo Basilicati Cardin, pentru a dezvolta noi proiecte, respectând totodată moştenirea talentatului său fondator'', a precizat familia sa



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Maria Alexandru | Categorie: International


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel