Cristi Mitrea, fostul iubit al Andreei Mantea și tatăl băiețelului ei, rupe tăcerea și vorbește limpede despre relația lor, dar și despre motivul pentru care nu a crezut că el este tatăl copilului.
În urmă cu 7 ani, Cristi Mitrea intra într-un concurs televizat pentru a câștiga inima celebrei burlăcițe Andreea Mantea. Luptătorul MMA a câștigat concursul, inima vedetei și și-a schimbat viața pentru totdeauna. Câteva luni mai târziu, povestea lor de dragoste ajungea la final, iar Cristi Mitrea avea să fie informat printr-un sms că va fi tată.
Invitat în podcasul „Acasă la Măruță”, Cristi Mitrea a povestit totul despre ruptura de Andreea Mantea.
”Băiatul ăla care a făcut greșeala aia mare. Am fost la Burlăcița și întâmplarea a fost că nu am vrut să plec acasă. Mie îmi place să câștig, oriunde m-ai pune. M-am văzut cu 12 deștepți acolo și am zis că eu sunt cel mai deștept. Eu am plecat cu avionul și am venit cu avionul. (n.r. râde) Da, a venit și Andreea cu mine. De la un moment dat încolo, între noi doi a fost o relație serioasă. Da, s-a născut și un copil. Avem un băiat. Sincer, pentru mine a fost tot timpul și este un subiect sensibil, prin prisma a tot ceea ce am trăit eu în copilărie, prin cum s-au desfășurat lucrurile, a situației prin care ne aflăm în momentul de față”, a declarat Cristi Mitrea în cadrul podcasului lui Măruță.
Luptătorul MMA recunoaște că inițial a avut dubii și nu a crezut că el este tatăl copilului, iar asta din cauza modului în care Andreea Mantea l-a anunțat că este însărcinată. Cristi Mitrea spune că a iubit-o foarte mult pe prezentatoarea TV, însă la vremea respectivă, între ei, lucrurile nu mai funcționau.
”Eu nu am spus niciodată nimic despre subiectul ăsta. Aștept ca acel copil să aibă o anumită vârstă și să am discuția aia de la bărbat la bărbat cu el. Da, îmi iubesc copilul foarte mult. Răspunsul la ”nu l-ai dorit” este faptul că alesesem că termin relația, eram plecat de ceva timp și într-o zi am primit un mesaj în care mi s-a spus că Andreea este gravidă și că indiferent de ce se va întâmpla între noi doi, ea va păstra copilul. Am fost împreună 6-7 luni. Nu am vorbit despre o familie atunci. Am iubit-o pe Andreea Mantea, mult. Femeile care au ajuns în casa mea, pe toate le-am iubit”, a mai spus luptătorul MMA.
În ultima vreme, presa a speculat că între Cristi Mitrea și Iuliana Luciu s-ar fi legat ceva mai mult decât o prietenie. Cei doi au fost surprinși în repetate rânduri distrându-se în cluburile din Capitală. Luptătorul MMA spune că o vede pe Iuliana ca pe un „frate”.
”Unde, frate? Uite-mă! Nu am fost împreună! Suntem amici, atât! Nu am plecat cu ea acasă, am fost de multe ori în club. Nici nu știe unde stau. Sunt atâtea care au apărut cu mine undeva și fetele se simt protejate atunci când sunt în prezența mea, nu înseamnă că sunt cu toate. Iuliana este foarte frumoasă. Nu am avut nimic, serios. Suntem aici, atât. Am apărut și cu Anca Dinicu, și ce? Avem găști, e orașul mic”, a mai spus Cristi Mitrea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News