Cristina Ciobănașu este una dintre cele mai îndrăgite actrițe din România. Dar puțini oameni cunosc povestea ei de viață.
Viața Cristinei Ciobănașu a fost greu încercată încă din primii ani de viață. Aceasta s-a născut în comuna Vorona din județul Botoșani. Actrița locuia pe atunci într-o casă cu o singură cameră, fără baie sau bucătărie. Familia ei a fost greu încercată din cauza problemelor financiare.
Bunica a introdus-o în lumea artistică, învățând-o, încă de la o vârstă fragedă, secretele mai multor instrumente muzicale și tainele muzicii populare.
Echipa formată din Alex Velea și Cristina Stoicescu au dansat în 2008 la Dansez pentru tine pentru visul micuței din Botoșani, acela de a studia la o școală de muzică din București.
Producătoarea Ruxandra Ion a remarcat-o în cadrul emisiunii. A urmat mutarea Cristinei în casa cunoscutei producătoare, devenind membru în familia acesteia.
Ce relație are acum Cristina Ciobănașu cu mama ei biologică?
„Mi-a fost mereu alături, chiar dacă de la peste 1000 de kilometri depărtare, iar dacă îi cer vreodată un sfat, e pregătită să îl ofere și are încredere în mine și în alegerile pe care le fac.
Chiar dacă nu ne vedem față în față atât de des pe cât ne-am dori, vorbim la telefon, și atunci când ne revedem o facem cu aceeași căldură ca și cum ar fi fost acolo mereu. Bineînțeles că ne-ar fi fost mult mai ușor să punem de-o vizită dacă nu ar fi lucrat în altă țară, dar suntem bucuroși că măcar e sănătoasă. Ne-a promis că vine curând în București pentru câteva zile, însă, până nu simte ea că și-a terminat treaba pe acasă, nu cred că se va şi întâmpla”, a declarat Cristina Ciobănașu pentru VIVA.
Citește și: Edward Sanda și Cleopatra Stratan, ultimele pregătiri înainte de nuntă. Cum va arăta marele eveniment
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News