Cristina Șișcanu și-a amintit cu groază de un eveniment foarte neplăcut chiar din perioada când lucra pentru Acces Direct.
Mirela Vaida a trăit un șoc imens vineri, în timpul emisiunii „Acces Direct”, atunci când o femeie , complet dezbrăcată, a intra în platoul emisiunii și a încercat să o omoare cu un bolovan. Cristina Șișcanu și-a amintit că a trecut printr-un moment similar pe când lucra la Acces Direct.
„Îmi pare nespus de rău de incidentul prin care a trecut Mirela Vaida, bine că nu s-a întâmplat nimic şi s-a ales doar cu această sperietură, peste care va trece, ea este o persoană foarte puternică. Într-adevăr, ca persoană publică, te expui unor riscuri de genul acesta.
Eu mi-amintesc că am trecut printr-un moment de teamă pe vremea când eram reporter. Am luat o cameră ascunsă şi am mers să fac un reportaj cu bucătarii Madonnei, la vizita Madonnei în România. Am mers la Parcul Izvor, acolo unde se făceau pregătirile pentru concert şi unde fusese instalată şi bucătăria pentru Madonna. Se spunea că artista mănâncă doar anumite lucruri şi a venit cu bucătarii ei. Apropo, tot la Acces Direct lucram pe vremea aceea.
Cu camera ascunsă, am reuşit să intru în discuţie cu bucătarii, a fost foarte tare pentru că la început au fost foarte drăguţi, au început să-mi povestească ce meniu îi pregătesc Madonnei pentru ziua respectivă. Îi pregăteau homar, mi-au adus şi mie un homar. Eu eram însoţită de un coleg de la Acces Direct, tot un reporter, dar şi el era foarte fricos.
Au fost foarte drăguţi, dar apoi au început să se poarte destul de urât, colegului meu i-au cerut droguri, iar mie au început să-mi facă diverse avansuri. În acel moment m-am speriat şi am rupt-o la fugă, aveam maşina parcată destul de departe, am alergat de mama focului. Bucătarii nu au venit după noi, dar pe moment ne-a fost frică, pentru că deveniseră destul de insistenţi. Când i-au cerut colegului meu ”droguri şi bere” şi mie au început să-mi facă avansuri, atunci chiar mi s-a făcut teamă”, a spus Cristina Şişcanu, pentru OK! Magazine.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News