Cristina Șișcanu s-a arătat extrem de deranjată de criticile primite după ce a dezvăluit că a cheltuit 2249 de lei pe o placă de păr. Prezentatoarea TV le-a răspuns celor care au spus că a dat prea mult, afirmând că își gestionează banii cu responsabilitate și că investiția a fost bine gândită.
Cristina Șișcanu este una dintre cele mai cunoscute și apreciate prezentatatoare TV de la noi din țară. Vedeta este foarte activă pe rețelele sociale, acolo se bucură de o comunitate impresionantă de urmăritori. Prezentatoarea TV își ține tot timpul fanii la curent cu ce se îmtâmplă în viața ei, fie că este vorba despre momentele frumoase sau cele mai puțin frumoase. De această dată, Cristina Șișcanu a răbufnit, după ce unele dintre urmăritoarele sale au criticat-o că a scos prea mulți bani din buzunar pe o placă de păr.
Te-ar putea interesa și: Mara Bănică, șocată de imaginile prezentate de Pepe cu Raluca Pastramă la TV. Artistul a dat buzna în emisiunea lui Dan Capatos pentru a prezenta dovezi / Video
Cristina Șișcanu a mers zilele trecute la magazin pentru a-și achiziționa o placă de păr. Și pentru că a făcut o investiție destul de mare, prezentatoarea TV s-a gândit mai bine de un an dacă să scoată sau nu din buzunar suma necesară, evaluând cu atenție dacă merită cheltuiala. Convinsă că este o necesitate, vedeta s-a decis să o achiziționeze.
După ce a cumpărat-o, Cristina Șișcanu a postat un videoclip pe pagina sa de Facebook, în care le-a prezentat urmăritoarelor placa de păr și le-a arătat bonul de cumpărături, dezvăluind că a plătit nici mai mult, nici mai puțin de 2249 de lei, beneficiind și de o reducere de 10%.
Reacțiile nu au întârziat să apară, iar multe dintre urmăritoarele sale i-au spus că a cheltuit prea mult pe un astfel de produs, considerând suma exagerată. Criticile nu s-au limitat doar la preț, ci unele dintre ele i-au sugerat că ar fi fost mai bine să folosească banii pentru a îmbrăca copii nevoiași sau să ajute persoanele sărace. Nemulțumită de aceste comentarii, Cristina Șișcanu a revenit ulterior cu un nou videoclip, răspunzându-le celor care i-au criticat decizia.
Vizibil deranjată, vedeta a spus că nu poate înțelege de ce oamenii îi spun cum să-și cheltuie banii. Cristina Șișcanu a subliniat că își cheltuie banii cu grijă, dar în același timp știe să se bucure de viață și să investească în lucruri care îi sunt necesare.
„Unele femei continuă să mă uimească, nu doar să mă uimească, ci să mă lase cu gura căscată. Ieri am făcut o postare cu o placă pe care mi-am cumpărat-o. Vai, nu mi-a venit să cred ce comentarii am văzut: că dau banii aiurea, că nici nu mă gândesc. Au început să mă certe că mi-am luat placă.
Fetele din comunitatea mea și-au cumpărat-o cu mult înaintea mea. E o investiție. Are un preț foarte mare, dar dacă ai nevoie să fii cu părul aranjat, coafat, poate merită investiția.
Au început să mă certe că mai bine îmbrăcam niște copii de banii aceia, iar cu asta, mai bine să dai oamenilor săraci, decât să îți cumepri tu o placă... mi se pare ceva strigător la cer. Îmi spuneți voi ce să fac eu cu banii mei? Eu nu înțeleg. Voi ați făcut gesturile astea, ca să îmi cereți mie? Eu oricum le fac, voi nu le știți, dar nu contează asta. Dar chiar dacă nu aș face, cum să veniți voi să-mi spuneți mie ce să fac cu banii munciți de mine? Asta nu pot să înțeleg”, a spus Cristina Șișcanu, pe pagina sa de Facebook.
Te-ar putea interesa și: Momente dificile pentru Gabriela Cristea. Ce s-a întâmplat când fiica ei a plecat în excursie cu colegii de clasă: „Mi s-a rupt sufletul într-o mie de bucăți”
Ea a încheiat mesajul adresându-se celor care o critică, asigurându-le că știe foarte bine cum să-și gestioneze banii și că astfel de comentarii nu vor schimba modul în care face alegeri financiare.
„Eu cheltui banii cu foarte mult cap, stați liniștite! Nu vă faceți griji, că nu-i arunc aiurea. Știu să-i și cheltui cu cap, să mă și bucur, să și trăiesc, nu să fiu o zgârgită. Sunt persoane care strâng ban cu ban și trece viața pe lângă ele și tot adună, agonisesc. Nu sunt genul acela de eprsoană, dar nici nu cumpăr prostii, deloc. Totul e făcut cu cap. Asta voiam să vă transmis. Acele persoane care se agită, să fie liniștite, ca să poată să doarmă liniștite la noapte”, a mai declarat prezentatoarea TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News