Roşul rămâne culoarea Crăciunului, în timp ce Revelionul permite o gamă cromatică variată, în funcţie de preferinţe - spun designerii, care recomandă ca ţinuta purtată de sărbători să fie una care să avantajeze, să te facă să te simţi confortabil.
''Nu aţi vrea să vă transformaţi seara într-o permanentă preocupare despre cum stă rochia, de ce se ridică, cum să o aşezaţi ca să arătaţi bine în poze. Important este să fie o seară frumoasă, nu o corvoadă'', spune Andreea Tincu.
''Ar trebui să evităm clişeele, rochiile din paiete roşii ori din catifea roşie sau verde. Fiţi mai îndrăzneţe şi purtaţi culori care ies din anonimat'', este şi mesajul tânărului designer Daniel Gorban.
***
Andreea Tincu ne recomandă ca de sărbători să purtăm ţinute elegante şi confortabile, materiale care avantajează silueta, au o cădere frumoasă şi nu dau bătăi de cap.
"Recomand o ţinută elegantă, nu exagerată dacă locaţia nu o cere, o ţinută în care vă simţiţi bine şi confortabil. Ca şi tendinţe, se poartă paietele şi alte materiale cu tuşeu preţios, mătase, catifea, lurex, formele atent studiate sau, din contră, lejere şi uşor oversized. Roşul rămâne culoarea Crăciunului, în timp ce Revelionul permite o gamă cromatică variată, în funcţie de preferinţe, dar şi little black dress, care arată senzaţional, mai ales în varianta cu lungimea 7/8. Nu este momentul să experimentaţi croiuri noi, un decolteu extravagant sau culori cu care nu sunteţi obişnuite. Nu aţi vrea să vă transformaţi seara într-o permanentă preocupare despre cum stă rochia, de ce se ridică, cum să o aşezaţi ca să arătaţi bine în poze şi aşa mai departe. Important este să fie o seară frumoasă, nu o corvoadă", a declarat pentru AGERPRES Andreea Tincu.
***
Daniel Gorban, un tânăr designer, ne recomandă, la rândul său, ca de Crăciun sau de Revelion să purtăm haine în care să ne simţim bine.
"Consider că asta este cel mai important, mai ales în serile de petreceri de Crăciun şi Revelion, dar totodată să aibă un twist pentru a ne diferenţia cumva faţă de o zi obişnuită. Recomand rochii care să avantajeze forma corpului sau chiar un deux-piece format din sacou cu pantaloni. Dacă stilul dumneavoastră este mai îndrăzneţ, putem recurge şi la varianta de layering care astăzi face furori. Practic, putem combina mai multe piese vestimentare şi crea o ţinută spectaculoasă. Asta dacă ştim cum să combinăm unele articole vestimentare pentru a crea o ţinută armonioasă", a explicat Daniel Gorban.
Tânărul designer ieşean consideră că, de cele mai multe ori, se greşeşte atunci când vine vorba de alegerea unor ţinute, nu doar acum, de sărbători, ci pentru orice tip de eveniment.
"Constau în alegerea nepotrivită a ţinutei pentru tipul de eveniment sau asocierea greşită a unor piese de îmbrăcăminte care nu se potrivesc între ele. O altă greşeală este reprezentată de alegerea greşită a articolelor în funcţie de proporţiile corpului. Multe persoane nu ţin cont de acest lucru şi aleg ţinute care le plac, dar care nu le avantajează. Cred că ar trebui să evităm clişeele, rochiile din paiete roşii ori din catifea roşie sau verde. Fiţi mai îndrăzneţe şi purtaţi culori care ies din anonimat. O rochie de culoare fucsia sau un verde mentă cred că ar atrage şi mai mult privirile celor din jur. Evitaţi rochiile lungi cu multe broderii aplicate şi alegeţi rochii care au un croi deosebit", este sfatul designerului Daniel Gorban potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News