Cu ce probleme s-a confruntat Daniela Iliescu în sarcină. Ce i-au interzis medicii să facă: „Nu se cunosc exact cauzele”

Data publicării:
Sursă foto: Captură foto Instagram Daniela Iliescu
Descriere foto: Sursă foto: Captură foto Instagram Daniela Iliescu

Daniela Iliescu a vorbit despre problemele pe care le-a întâmpinat la începutul sarcinii și ce au descoperit medicii în urma unui control.

Culiță Sterp și Daniela Iliescu au spus marele „DA” într-o ceremonie intimă, departe de ochii curioșilor, iar acum se pregătesc să devină din nou părinți. Vestea a fost anunțată într-un mod inedit, prin cel mai recent videoclip al artistului.

După aproape cinci ani de relație, cei doi au oficializat legătura în fața ofițerului de stare civilă. Însă momentul special a fost completat de o altă veste minunată: Culiță și Daniela vor deveni părinți pentru a doua oară. Anunțul a fost făcut într-un mod emoționant, odată cu lansarea piesei „O viață lângă tine”.

„Am făcut tratamentul acesta și am avut grijă să nu fac efort”

De curând, Daniela Iliescu a postat, pe Youtube, un videoclip în care a povestit cum a aflat despre sarcină, dar și cum decurge până acum. Soția lui Culiță Sterp a mărturisit că la primul control pe care l-a făcut, medicul i-a spus că sarcina este în regulă, dar există un hematom care s-a format și ale cărui cauze nu sunt cunoscute. De aceea, Daniela Iliescu a fost nevoită să nu facă foarte mare efort și nici să nu meargă la sală sau să facă mișcări bruște. Totodată, ea a urmat un tratament pentru ca sarcina să nu fie pusă în pericol și, din fericire, atât ea, cât și bebelușul sunt foarte bine. 

„La primul control mi-a spus că sarcina este ok, totul este în regulă, doar că doamna doctor a văzut acolo un hematom care se formase odată cu sarcina, hematom decidual se numește și se formează atunci când se formează și sarcina, nu se cunosc exact cauzele și a trebuit să fac un tratament în primul trimestru, pe care l-am făcut, a fost totul ok, nu aveam simptome, nu aveam nimic, doar că nu am avut voie să fac efort, ăsta a fost singurul lucru. Mi-a spus că mă roagă să nu merg la sală. Am făcut tratamentul acesta și am avut grijă să nu fac efort, să nu ridic, să nu fac mișcări bruște și așa mai departe”, a dezvăluit Daniela Iliescu, într-un videoclip postat pe YouTube.

Te-ar putea interesa și: Andrei Rotaru, dezvăluiri șocante despre ce s-a întâmplat la Insula Iubirii: „Și-a dorit să îmi dăruiască un copil”

„Nu programasem nimic, nu făcusem nimic în legătură cu asta”

În urmă cu puțin timp, Culiță Sterp a povestit despre felul în care a aflat că soția lui este însărcinată. Artistul a mărturisit că totul a fost o surpriză, mai ales că au încercat în urmă cu ceva timp să devină din nou părinți, însă nu au avut succes. Cu toate acestea, când se așteptau mai puțin, Daniela a aflat că este însărcinată, iar vestea l-a bucurat enorm pe cântăreț. Mai mult decât atât, Culiță Sterp a spus că își dorește cel puțin trei copii, familia pe care și-a creat-o alături de Daniela fiind cea mai mare bogăție a sa. 

„A venit Daniela și mi-a spus că i-au ieșit două linii. Am zis wow, nu cred. Nu programasem nimic, nu făcusem nimic în legătură cu chestia asta. Noi am încercat în iarnă foarte des ca Daniela să rămână însărcinată, în ianuarie, februarie, martie și nu am reușit. Dumnezeu nu a făcut să fie. Prin mai, iunie cred că a rămas Daniela însărcinată. Când am aflat că voi fi iar tată, eram amândoi plecați la o cabană la munte și chiar acolo mi-a zis.

Mi-a adus testul, a zis că vrea să îmi arate ceva, dacă sunt pregătit. Am zis că nu cred așa ceva. Mă gândeam că ne-am chinuit două-trei luni de zile și acum s-a întâmplat când nu mai făceam nimic. Uite că Dumnezeu le dă oamenilor lucruri în viața lor, când știe el. Nu a vrut să ne dea când am vrut noi, ci când a trebuit. M-am bucurat foarte mult când am aflat. Eu oricum îmi doresc minim 3 copii. Familia pe care mi-am făcut-o cu Daniela e cea mai mare avere”, a spus Culiță Sterp, în cadrul emisiunii „Online Story by Cornelia Ionescu”.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Loredana Tanase | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel