Culiță Sterp le-a transmis fanilor săi un mesaj care speră să ajungă la fiecare admirator în parte.
Culiță Sterp se bucură de o comunitate de fani, care nu-l mai urmăresc la orice pas doar pe artist, ci și pe familia acestuia, ce are parte de la fel de multă simpatie. Astfel, în centrul atenției este mereu și Milan, băiatul său și al Daniel Iliescu, pe care fanii pur și simplu îl adoră. Pe această cale, celebrul cântăreț și-a dorit să le transmită și un mesaj celor din comunitatea sa, pe care îi roagă să nu-l forțeze în niciun fel pe micuț să facă fotografii cu ei sau să vorbească, întrucât băiețelul va fi prezent alături de tatăl său la următorul eveniment important la care va cânta.
„Am o rugăminte mare la voi, duminică îl vom lua și pe Milan la eveniment unde voi fi eu și cu formația mea, va fi spectacol mare și știu că o să vină o grămadă de lume, pentru că am mai fost acolo și știu despre ce e vorba. Am o mare rugăminte la voi, cei care vreți să faceți poze cu Milan sau o să vreți să veniți la el, să-l luați în brațe, vreau să înțelegeți un singur lucru, că el e un copil și nu prea știe cu lumea asta, are doar trei ani. Nu vreau să mă înțelegeți greșit, dar dacă copilul nu vrea să facă poze, să nu încercați să insistați. Spun asta pentru că am mai fost cu el la evenimente publice și mai sunt oameni care vin direct, îl iau în brațe, iar el se sperie.”, a transmis Culiță Sterp printr-un videoclip realizat pe rețelele de socializare.
Acest text vine pe fondul unor experiențe negative trăite deja de artist, după cum justifică chiar Culiță Sterp. Astfel, în continuare acesta și-a implorat fanii să nu-i creeze niciun fel de disconfort copilului care nu este atât de obișnuit cu statutul de persoană publică precum este un adult.
„Dacă o să-l vedeți pe acolo cu mama lui, cu Daniela, și îi cereți să faceți o poză, iar el vrea, faceți, pentru că dacă îi convine lui face. Dacă nu, să nu insistați, pentru că îl faceți să plângă și nu e ok pentru copii. Spun asta din propria experiență. Înțeleg că-l iubiți, dar el e un copil de trei ani și vă cer să fiți înțelegători. Mă doare sufletul, nu vreau să văd că îi face cineva ceva ce nu-i convine.”, a încheiat el.
În timp ce s-au strâns zeci de reacții pozitive la postarea artistului, fanii fiind extrem de empatici și înțelegându-i punctul de vedere, au existat, bineînțeles, și voci care nu îi susțin opinia.
„De ce îl aduceți?”
„Milan este cumva o vedetă, de crezi că vor sări toți la poze?”
„Dar de ce oamenii ar trebui să facă poză cu acest copil... nu înțeleg!”, au fost câteva dintre reacțiile negative ale fanilor.
@culita_sterp_official O mare rugăminte în legatură cu evenimentul de pe 9 iunie de la Dinosaur World Transilvania din Țara Hațegului! Mulțumesc pentru înțelegere și vă rog să nu mă ințelegeti gresit! ????
♬ sunet original - Culiţa Sterp
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News