Alexandra Stan a surprins pe toată lumea cu ținuta excentrică în care și-a făcut apariția pe pârtia de schi.
Alexandra Stan se numără printre cele mai controversate artiste din showbiz-ul românesc. Artista continuă să uimească cu fiecare apariție. De data aceasta, frumoasa blondină și-a făcut apariția pe pârtia de schi, într-o ținută cu care a atras toate privirile.
Mai exact, Alexandra Stan a purtat o balaclava roz pe cap, o pereche de ochelari supradimensionali și o salopetă de fâș, accesoriată cu o curea în talie. Fanii au comparat-o imediat cu Madonna.
„Madonna, tu esti?”, „Regina zapezii”, „Arăți super cool”, „Cât de frumoasă ești”, „Numai tu puteai să te îmbraci așa„, au fost doar câteva dintre comentariile postate de internauti la imaginile Alexandrei Stan.
În urmă cu ceva timp, Alexandra Stan susținea că vrea să își cumpere un apartament. Acum, se pare că planurile artistei s-au schimbat. Vedeta susține că nu vrea să își achiziționeze un apartament, în prezent, deoarece e tot timpul pe drumuri. În plus, Alexandra Stan recunoaște că se plictisește foarte repede să stea într-un singur loc.
„Și anul trecut am vrut să-mi cumpăr apartament. M-am interesat, dar nu știu ce să zic, că piața în momentul de față e în continuă schimbare și cum se construiesc o grămadă…. și mă tot gândesc că la cât de mult mă mut eu și cât de mult plec, chiar are sens? Bine că într-adevăr, dacă te gândești la partea financiară, am oameni care mă sfătuiesc că mai bine să cumpăr, să îl închiriez. Adică, nu știu, eu mă plictisesc foarte repede, eu m-am mutat în patru ani de trei ori, că mă plictisesc. Vreau altceva, nu știu ce mi-aș dori… mai degrabă o casă. Și mă gândesc. Dar nu sunt pregătită pentru casă, adică văd la ai mei ce înseamnă să ai casă, deci nu”, a declarat Alexandra Stan, pentru unica.ro
„Acum, de vreun an, am început să fiu chivernisită pentru că vreau să-mi impun chestia asta. Nu am fost niciodată recunosc, dar mi-a și dat Dumnezeu norocul ăsta să nu trebuiască să număr fiecare ban. Și sunt recunoscătoare pentru chestia asta, dar e o ambiție de-a mea personală, pentru că e nevoie. M-am uitat și la podcasturi pe online, podcasturi de disciplină financiară, pentru că vreau să am chestia asta. Dar nu e vorba neapărat de a strânge bani, e vorba pur și simplu să fii smart și să nu cheltui, să dai bani altor oameni, înțelegi, altor companii. De ce? Mai bine fac altceva cu banii ăia, cumpăr ceva”, a mai explicat vedeta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News