Vlăduța Lupău a împărtășit în mediul online câteva fotografii cu noua vilă în care urmează să se mute alături de familia sa.
Vlăduța Lupău se va muta în curând cu întreaga familie într-o vilă de vis. Artista, care în urmă cu două săptămâni a adus pe lume un băiețel perfect sănătos, este extrem de încântată de noua locuință care este aproape gata. Aceasta a fost în vizită în această locație pentru a vedea cum decurg lucrările și nu a putut să nu împărtășească acest moment de fericire și cu urmăritorii ei. Chiar dacă locuința nu este încă gata, vedeta nu s-a putut abține să nu posteze câteva fotografii din bucătărie, curte sau din living. Și, după cum era de așteptat, designeul este unul unic, de lux, artista apelând la ajutorul specialiștilor pentru a pune la punct fiecare detaliu. Celebra solista și partenerul ei de viață au început construcțiile în urmă cu un an, iar în curând cei trei se pot muta definitiv.
„Am fugit până la casă, unde nu am mai ajuns de două săptămâni și ceva. Și sunt foarte entuziasmată de cum s-a transformat totul în interior. Cred că în foarte puțin timp o să ne și mutăm. O să vă arăt mici chestii, pentru că sunt foarte încântată și eu. Să nu mă întrebați detalii, mobila este făcută toată la comandă, iar designul este făcut tot de o echipă. Ușile astea le ador, sunt din furnir. Bucătăria nu este gata, mai vin lucruri. Blatul mesei este din cuarț. În living mai avem de lucrat la scară. În grădină este deja plantat un copac.”, a spus Vlăduța Lupău, pe Instagram.
Vlăduța Lupău a devenit de curând mamă pentru prima oară. Aceasta a dat naștere unui băiețel perfect sănătos, care a luat nota 10 la naștere. Cei doi părinți au ales un nume extrem de special pentru bebeluș, care a fost foarte dorit în familia lor. Chiar dacă a născut atât de curând, Vlăduța Lupău și-a reluat deja toate evenimentele, vedeta făcând față cu brio noii vieți de mamă.
”Iair … știam că îți vei alege o zi binecuvântată în care să vezi lumina zilei! Bine ai venit pe lume minunea mea! Continui scrisoarea către tine… știi că ți-am zis că te voi învăța să-L iubești pe Dumnezeu iar El îți va da totul… ei bine cu asta începem drumul vieții tale! Lumea asta puiule… este cum ești tu cu ea! Așa că dacă tu ești bun, îți va întoarce bunătate, iar dacă nu.. să nu te aștepți să vină binele. O să ți se greșească și o să faci si tu greșeli, însă întotdeauna să te gândești că nu cei din jurul tău nu trebuie să te vadă când faci un lucru rău sau să se supere că ai greșit … ci întotdeauna să te gândești că Dumnezeu te vede…de El nu te poți ascunde și de la El vine răsplata la tot ceea ce vei face pe această lume! O să crești și o să trăiești așa cum trăim fiecare, cu bune și cu rele însă vreau să te rog, atunci când îți dorești ceva cu adevărat LUPTĂ și nu renunța niciodată, iar eu… voi fi lângă tine întotdeauna și pentru totdeauna!”, a scris Vlăduța Lupău pe Instagram, când l-a adus pe lume pe Iair.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News