Cum au reușit Cristi și Ralu să transforme călătoriile din simple excursii într-un mod de viață / video

Data publicării:
Cristi și Ralu, captură video YouTube, podcastul "Acasă La Măruță"
Descriere foto: Cristi și Ralu, captură video YouTube, podcastul "Acasă La Măruță"

Cristi și Ralu, doi tineri pasionați de călătorii și aventură, au reușit să transforme visul lor în realitate, călătorind în jurul lumii și împărtășindu-și experiențele cu o audiență tot mai mare pe platforma YouTube. Invitați la podcastul "Acasa La Măruță", cei doi au dezvăluit că pentru ei călătoriile au devenit mai mult decât simple excursii, ele reprezentând un mod de viață.

Plecând de la un simplu canal de YouTube destinat cunoscuților, cei doi au reușit să construiască o comunitate de fani și admiratori din întreaga lume.

"Acum 2 zile ne-am întors din Rwanda. La noi este un amestec între vlogging și viața noastră. Oamenii s-au atașat de noi mai mult decât de destinații", a mărturisit Cristi.

"A fost visul lui Cristi, mereu a vrut să vadă lumea. Am strâns niște bănuți un an de zile și am început", a spus Ralu, evidențiind determinarea partenerului său în realizarea acestui proiect comun.

Plecând din Spania, unde au crescut amândoi, destinul i-a condus înapoi în România, datorită canalului lor de YouTube: "Noi am crescut amândoi în Spania. Cumva, noi ne-am întors în România datorită canalului de Youtube", a adăugat Cristi.

"Am făcut o călătorie în Thailanda, am venit înapoi, apoi un trip în Canada, și ne-am întrebat cum să facem să fie ăsta stilul nostru de viață. Stăteam la birou, veneau clienții la mine. Lucram la un rent-a-car, iar eu eram  cu mintea prin nordul Thailandei. Visam. Am strâns bani, 12.000 de dolari, și am plecat pentru un an. Apoi a început pandemia. Am plecat în noiembrie 2019", a precizat Cristi.

Chiar și în fața pandemiei globale, cei doi nu s-au descurajat, reușind să transforme acest moment dificil într-o oportunitate: "Pe noi ne-a avantajat pandemia, pentru că multă lume a stat acasă, pe internet, iar noi am crescut mai repede", a mai spus tânărul. 

"După 2 luni de plimbări, ne-am întrebat: și acum ce? Am făcut un canal în spaniolă, pentru cunoscuți, să avem o ocupație ca să ieșim din casă. Stăteam la hotel în Vietnam și mă uitam pe Netflix, numai că în loc să fiu în Spania, eram în Vietnam. Când am deschis al doilea canal, nu ne-am mai complicat: i-am zis Cristi și Ralu", a conchis acesta.

 

Youtube video image



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Deaconescu | Categorie: Social


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel