Cum i s-a schimbat viața Mălinei Avasiloaie de când a devenit mamă și cine a ajutat-o după naștere: „Altfel aș fi fost pusă în ipostaza în care să renunț definitiv la carieră’’ / EXCLUSIV

Data actualizării: | Data publicării:
Mălina Avasiloaie, la Oracolul Vedetelor
EXCLUSIV
Descriere foto: Mălina Avasiloaie, la Oracolul Vedetelor

Mălina Avasiloaie a fost invitata Andreei Cercel în emisiunea „Oracolul Vedetelor”, difuzată pe Spectacola și DC News, unde dezvăluit cum i s-a schimbat viața de când a devenit mamă și cine a ajutat-o după nașterea lui Zian.

Mălina Avasiloaie a fost invitată în emisiunea „Oracolul Vedetelor”, difuzată pe Spectacola și DC News, unde a făcut mai multe confesiuni. Deși este artistă, mamă și soție, Mălina Avasiloaie reușește cu succes să aibă un echilibru între viața profesională și cea personală. 

În cadrul interviului, îndrăgita artistă ne-a vorbit despre provocările pe care le aduce rolul de mamă, un rol care, spune ea, se învață doar în momentul în care devii părinte. Mălina Avasiloaie recunoaște că pentru a găsi un echilibru între viața personală și profesională, a fost nevoie de mult efort și sacrificiu. 

„Acest rol de mamă, oricine și oricât ți l-ar preda sau oricâte cărți citești despre parenting sau câte podcasturi asculți din gura psihologilor sau a oricui, rolul de mamă este singurul rol care se învață doar în momentul în care ești pus în ipostaza de părinte. Bineînțeles, o femeie trece prin mai multe transformări decât un bărbat care devine părinte. Eu am încercat cel mai mult să găsesc un echilibru în ceea ce privește cariera. Nu am vrut să o abandonez. Sunt conștientă că în acest domeniu dacă lipsesc sau dacă mă retrag doi ani și mă pun pe tușă, e un domeniu în care oamenii te uită foarte ușor.

Trebuie să fii prezent zilnic, atât pe rețelele sociale, emisiuni, lansări de piese, evenimente și așa mai departe. Am muncit de mică pentru visul meu și nu am vrut să-l abandonez, pentru că și acesta este copilul meu, al modul figurativ. E un copil pe care l-am crescut din 2000 când m-am apucat de cântat și mi-a fost greu”, ne-a mărturisit Mălina Avasiloaie în cadrul emisiunii „Oracolul Vedetelor”, difuzată pe Spectacola și DC News. 

Youtube video image

Cine a ajutat-o pe îndrăgita artistă după nașterea lui Zian: „Altfel, probabil, aș fi fost pusă în ipostaza în care să renunț definitiv la carieră’’

Mălina Avasiloaie a recunoscut că a avut norocul să aibă sprijinul mamei sale și mamei soțului ei, Alin Gabor, care au fost mereu lângă ea și au fost gata să îi ofere ajutorul necesar în orice moment. Fără această susținere, Mălina crede că ar fi fost nevoită să facă compromisuri pe care nu și le-ar fi dorit, inclusiv să pună în repaus cariera sa în muzică sau chiar să renunțe definitiv.

„A fost o luptă interioară în a petrece timp cu copilul, a pleca la sala de repetiții, să studiez cu băieții, a merge la studio să compun piese, dar îi mulțumesc lui Dumnezeu că am două mame, pe mama și pe mama soacră, care sunt lângă noi la primul apel. Se urcă în tren și vin ori de la Bacău, ori de la Hunedoara și ne ajută. Altfel, probabil, aș fi fost pusă în ipostaza în care ar fi trebui să fac ceea ce nu-mi doream, adică să pun pe repaus cariera sau chiar să renunț definitiv”, a declarat Mălina Avasiloaie în cadrul emisiunii „Oracolul Vedetelor”, difuzată pe Spectacola și DC News. 

Ce i-a învățat Zian pe Mălina Avasiloaie și pe Alin Gabor

Mălina Avasiloaie susține că Zian i-a ajutat pe ea și pe Alin Gabor să devină mai calmi și mai răbdători, în special în fața schimbărilor și provocărilor din viața de cuplu și de părinți. 

„Zian ne-a învățat să fim mai calmi, în primul rând, pentru că amândoi suntem firi foarte acide și rolul acesta de părinte abia acum pot să spun, după un an și cinci luni cât are Zian, că se mulează perfect și pe noi, adică am învățat să fim părinți în adevăratul sens al cuvântului, pentru că nu înveți într-o lună sau în două. Sunt multe schimbări și în viața de cuplu atunci când apare un copil.

Mai apar și certuri, vrând-nevrând, ceea ce e normal și firesc. Important e întotdeauna cum le depășești și să comunici cu partenerul de viață, să-l cunoști din postura de părinte și în același timp de iubit al tău. Ne-a învățat multe Zian, foarte multe. Nu mai spun de iubirea necondiționată care nu se compară cu niciun alt sentiment de pe fața pământului. El e atașat puțin mai mult de mine, pentru că eu și petrec mai mult timp cu el, dar când intră Alin pe ușă de la serviciu uită că mai există în casă altcineva. Este doar ochi și urechi la Alin”, ne-a mai spus Mălina Avasiloaie în cadrul emisiunii „Oracolul Vedetelor”, difuzată pe Spectacola și DC News. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Valentina Miu | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel