Cum îți afectează organismul deficitul de magneziu. Mihaela Bilic a dezvăluit ce alimente trebuie să consumi

Data publicării:
Mihaela Bilic. Captură video/Doctor de bine
Descriere foto: Mihaela Bilic. Captură video/Doctor de bine

Deficitul de magneziu poate avea un impact semnificativ asupra sănătății. Medicul nutriționist Mihaela Bilic a subliniat importanța acestui mineral esențial și a recomandat câteva alimente pe care ar trebui să le consumi.

Magneziul și vitamina D reprezintă o combinație benefică, mai ales în sezonul rece. Potrivit medicului nutriționist Mihaela Bilic, peste jumătate din populația globală suferă de deficit de vitamina D, iar expunerea insuficientă la soare a fost identificată ca o cauză principală. Totuși, studii recente sugerează că utilizarea eficientă a vitaminei D este influențată de nivelul de magneziu din organism. Deși mulți oameni iau suplimente de vitamina D, fără o cantitate optimă de magneziu, aceasta riscă să fie stocată în organism și nu folosită corespunzător.

„Magneziu și vitamina D, o combinație de sezon. Mai mult de jumătate din populația globului are deficit de vitamina D. Până acum se știa că expunerea insuficientă la razele soarelui provoacă această carență. Studiile recente au scos la iveală un alt aspect: vitamina D nu este folosită optim dacă nivelul de magneziu este scăzut. Degeaba luăm suplimente, riscăm ca vitamina D să fie stocată în organism, în loc să fie folosită eficient”, a spus medicul nutriționist Mihaela Bilic, pe pagina sa de Facebook.

Stresul, somnul insuficient, consumul de alcool și anumite boli cronice cresc necesarul de magneziu

Medicul nutriționist suține că doza zilnică recomandată de magneziu este de 420 mg pentru bărbați și 320 mg pentru femei, dar alimentația modernă acoperă doar o parte din această nevoie. Alimente precum fasolea boabe, nucile, cerealele integrale și bananele, surse importante de magneziu, sunt din ce în ce mai rar consumate. În plus, stresul, somnul insuficient, consumul de alcool și anumite boli cronice cresc necesarul de magneziu, în timp ce unele tratamente medicamentoase pot duce la pierderi suplimentare ale acestuia.

„Aportul optim de magneziu este de 420mg/zi pentru bărbați și 320mg/zi pentru femei. Din păcate alimentația modernă nu acoperă nici jumătate din doza recomandată, prin urmare puțina vitamină D care circulă în sânge va fi incomplet utilizată fără magneziu.

Carența de magneziu este un dezechilibru nutrițional recent și are cauze multiple. Modificarea obiceiurilor alimentare, consumul de produse rafinate, ultraprocesate și sărace în micronutrienți sunt cauzele principale. În dieta zilnică întâlnim tot mai rar produse precum fasole boabe sau linte, nuci sau migdale, tărâțe sau cereale integrale. Până și banana, care este bogată în magneziu, a fost pusă la colț de dragul siluetei.

Stresul cronic și somnul insuficient, de proastă calitate, cresc nevoile de magneziu. Stilul de viață alert și dezechilibrat afectează sistemul nervos și epuizează rapid rezerva de micronutrienți. La asta se adaugă consumul de alcool care perturbă echilibrul acido-bazic și favorizează pierderea urinară de magneziu. Bolile cronice precum diabetul și sindromul X metabolic, hipertensiunea și nivelul crescut de colesterol sunt consumatoare de magneziu. Iar tratamentele medicamentoase cu antibiotice, diuretice și antiacide au ca efect secundar o eliminare masivă de magneziu”, a precizat medicul nutriționist Mihaela Bilic.

„Fără magneziu sistemul nervos își pierde echilibrul, oasele și dinții își pierd rezistența și mușchii nu pot funcționa”

Fără un nivel adecvat de magneziu, sistemul nervos, oasele și mușchii sunt afectate. Deoarece corpul uman nu poate sintetiza magneziu, acesta trebuie obținut din alimentație, cele mai bune surse fiind semințele, leguminoasele și fructele. Mihaela Bilic a recomandat, de asemenea, utilizarea sărurilor organice de magneziu în doze cuprinse între 100 și 250 mg/zi.

„Merită o să tragem un semnal de alarmă pentru magneziu, un mineral indispensabil funcționării optime a organismului. Este implicat în peste 300 de mecanisme responsabile de metabolism și este esențial pentru activarea vitaminei D. Fără magneziu sistemul nervos își pierde echilibrul, oasele și dinții își pierd rezistența și mușchii nu pot funcționa. Contracția musculară este dependentă de magneziu, iar activitatea inimii și presiunea arterială sunt influențate de nivelul lui în sânge.

Corpul uman nu este capabil să sintetizeze magneziu, deci trebuie adus din alimentație. Care sunt cele mai bune surse? Pe primul loc avem semințe și oleaginoase: semințe de dovleac, migdale, caju, semințe de pin, alune. Urmează apoi leguminoase: fasole boabe, soia, linte, năut și quinoa. Dintre legume merită lăudat spanacul, iar la sectorul fructe banana e campioană. Cat despre suplimente, alegeți sărurile organice de magneziu, în doze cuprinse între 100 și 250 mg/zi”, a mai declarat medicul nutriționist Mihaela Bilic.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Valentina Miu | Categorie: Sanatate


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel