Ioana Marinescu, fondator PLUSH BIO, Farmacist Formulator, specialist în Formularea și Evaluarea produsului dermatocosmetic, membru al Societății Române de Dermatologie, vine la Interviurile Spectacola, unde a vorbit despre îngrijirea pielii în sezonul rece, dar și cum ne afectează pielea vântul și frigul.
Ioana Marinescu, fondator PLUSH BIO, Farmacist Formulator, specialist în Formularea și Evaluarea produsului dermatocosmetic, membru al Societății Române de Dermatologie, a fost invitată într-o nouă ediție a Pastilei de Frumusețe, realizată de Georgiana Ioniță, acolo unde a dezvăluit cum ne afectează vântul pielea, dar și ce produse să folosim pentru problemele cauzate de venirea frigului.
Specialista a mărturisit că avem nevoie de creme cât mai grase, care să ne protejeze tenul, dar și de diverși activi, în funcție de tipul de ten.
”Odată cu venirea frigului, pielea va suferi și are nevoie de creme cât mai grase, care să o protejeze, de active care să îi mențină elasticitatea, de active care să îi stimuleze repararea în funcție de tipul de ten, de uleiul dedicat pielii noastre și de ingrediente active, care să facă lucruri pentru tenul nostru. Aici mă refer la peptide, pentru persoane care doresc o profilaxie antirid, mă refer la ingrediente naturale, care să dea elasticitate, să dea tonusul, dar în același timp să respecte fragilitatea tenului.
Și antioxidanții sunt benefici, fie că sunt de proveniență naturală, fie că sunt sintetici, cu siguranță sunt extrem de buni în cazul în care sunt dozați așa cum trebuie. Acestea sunt ingredientele pe care aș vrea să le introducem în rutina noastră. Să nu uităm și de acidul hialuronic, la care este indicat să conțină o moleculă cât mai mică pentru că este penetrant, iar atunci tenul va fi mai hidratat. ”, a declarat Ioana Marinescu la interviurile Spectacola.
„Diferența dintre acidul hialuronic cu masă moleculară mare, față de un acid hialuronic cu masa moleculară mică este destul de mare. Este binevenit pentru ten să folosim un acid hialuronic cât mai studiat, cât mai comprimat ca moleculă. Cu cât molecula are un diametru mai mic, cu atât el are calitatea de a penetra epiderma și de a se duce acolo unde trebuie și nu de a hidrata doar la suprafața pielii, pentru că este doar o hidratare de moment. Noi avem nevoie de o hidratare de termen mediu și lung și atunci o vom face atât intern, cât și extern din creme, seruri, loțiuni, care să aibă totuși orlipozomi, care să ajute ingredientele active să pătrundă acolo unde trebuie. Sau să fie un acid hialuronic cu o moleculă foarte mică, care să se ducă în zona ridurilor ”, a mai spus Ioana Marinescu.
„În cazul în care pe perioada verii ne-am hiperpigmentat, ceea ce este des întâlnit, este momentul să facem ceva, pentru că dacă lăsăm tenul fără să încercăm să curățăm aceste urme ale soarelui, cu siguranță ele o să devină mai profunde și ne va fi cu atât mai greu să scăpăm de ele. Așa că, în acest sens, recomand să facem scruburi, care trebuie să fie blânde, gentile cu tenul și trebuie să fie făcute o dată sau de două ori pe săptămână, în funcție de tipul de ten. Acestea trebuie făcute constant. Ulterior scrubului, este important să folosim măști dedicate luminozității. Un ingredient minunat este cărbunele activ. Este un ingredient care se va vedea pe tenul nostru, în cel mai bun sens posibil. Cărbunele activ are calitatea de a normaliza secreția de sebum, apariția punctelor negre, de a lumina treptat hiperpigmentarea, dar are și calitatea d ea lăsa tonusul tenului la nivelul care trebuie. Pe perioada de toamnă sunt câteva lucruri care trebuie schimbate: să introducem retinoizi, antioxidanți, să avem grijă de luminozitatea tenului, să facem scuburi, dar foarte delicat și să-l hidratăm.”, a mai dezvăluit specialista.
Citește și: Îngrijirea corectă a tenului în sezonul rece. Ioana Marinescu: „Pielea are nevoie de multe active diferite”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News