Medicul Ortoped Tarek Nazer ne învață cum să ne pregătim pentru sezonul sporturilor de iarnă. 9 condiții ca să evităm accidentările
Sezonul rece este în toi, iar iubitorii sporturilor de iarnă se gândesc cu maxim drag și plăcere nespusă la libertatea pe care o simt de fiecare dată când își pun clăparii în picioare, patinele sau placa și se lasă duși de valurile zăpezii. O adevărată poezie, este adevărat, însă o poezie care dacă nu este „citită” cu atenție poate duce la accidentări grave.
Sigur, cele expuse mai sus au fost figuri de stil în introducerea unui subiect extrem de important, și anume cel care face referire la ce anume trebuie să facem ca să nu ne accidentăm, în general, atunci când vine vorba despre pericolele sezonului rece.
Sporturile de iarnă pot fi riscante dacă sunt tratate cu neatenție și superficialitate. În egală măsură, însă, acest pericol poate să te pască și atunci când mergi pe jos, în parc. Așadar... înainte de a te urca pe schiuri, pe placă sau de a porni cu sania, ai grijă că ți-ai luat toate măsurile de siguranță. Și, dacă vrei și un sfat... nu uita de încălzire! Vorbim de sporturi totuși, așa-i?
„Regulile sunt clare și ușor de respectat. Antrenează-te, încălzește-te, poartă echipament corespunzător, complet, pe sub costumul de ski poartă haine cu textură ușoară, nu merge singur la schi, informează-te și respectă toate regulile, participă la o oră cu un instructor calificat, hidratează-te și evită să practici, în general, sporturi de iarnă dacă ești obosit sau dacă ai dureri în diverse zone ale corpului.”, explică Tarek Nazer, Medic Primar Ortopedie, Traumatologie și Medicină Sportivă.
Foarte important este să evităm căderea directă pe coccis (nada posteriorului). Acea zonă a coloanei va fi foarte afectată, iar durerile vor fi infernale. Altfel, o căzătură „corectă” pe partea dorsală trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
„Când cazi pe spate, ţine mâinile în spate-lateral la un unghi de 30-45 de grade, cu palmele spre sol, apoi când te apropii de sol, izbeşte solul cu mâinile; astfel vei atenua căzătura. Capul îl ţii cu bărbia spre piept, să nu se lovească direct de sol. Spatele va fi puţin rotunjit în această situaţie. Nu uita: Adultul trebuie să țină brațul de lovire flexat! Copiii trebui să aibă grijă la cap, să țină capul în piept.”, explică medicul ortoped.
1. De ce ar trebui să ţinem cont pentru a ne putea bucura în voie de sporturile de iarnă?
2. Fii în formă. Asigură-te că ești într-o stare fizică bună când practici schi. Dacă nu ești în formă, alege cu grijă traseul, până când vei fi apt pentru trasee mai dificile.
3. Încălzește-te. Studiile au arătat că mușchii neîncălziți sunt mai expuși accidentărilor. Așa că încălzește-te prin alergare sau mers pe loc, 3-5 minute.
4. Hidratează-te. Chiar și un nivel mediu de deshidratare îți poate afecta abilitatea fizică și anduranța. Bea suficientă apă înainte, în timpul și după cursele de schi.
5. Informează-te cu privire la regulamentul de siguranță pe pârtie. Informează-te despre siguranța folosirii teleschiurilor.
6. Poartă echipament corespunzător. Poartă mai multe straturi de îmbrăcăminte ușoară, largă, rezistentă la apă și vânt, care să asigure caldură și protecție.
7. Cumpără sau închiriază încălțăminte specială de schi și legături, care să corespundă standardelor de specialitate.
8. Verifică schiurile și clăparii înainte de a schia. Trebuie să fie adaptate înălțimii, greutății tale, precum și abilității tale la schiat.
9. Poartă echipamente de protecție adecvate precum ochelarii de protecție și o cască.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News