Cum să ne eliberăm de stresul de la muncă. Sfaturile Lidiei Fecioru: „Trebuie să ne concentrăm asupra unui lucru”

Data publicării:
Lidia Fecioru/ Captură Antena 3
Descriere foto: Lidia Fecioru/ Captură Antena 3

Lidia Fecioru a dezvăluit cum putem să ne eliberăm de stresul de la muncă. 

Stresul de la locul de muncă ne poate lua tot ce e mai bun din noi. E-mailuri, mesajele, telefoane care sună fără oprire, colegul tău de serviciu care trece pe la tine pentru o întâlnire improvizată - este suficient pentru a face pe oricine să fie agitat. Să simți o oarecare tensiune este normal, mai ales dacă te confrunți cu un termen limită iminent sau cu o sarcină dificilă. Dar atunci când stresul de la locul de muncă devine cronic, poate ajunge să vă afecteze atât bunăstarea fizică, cât și cea emoțională. Experimentarea tensiunii la locul de muncă este inevitabilă - chiar dacă vă place ceea ce faceți - dar există măsuri pe care le puteți lua pentru a menține stresul de la locul de muncă la un nivel minim.

Cum să ne eliberăm de stresul de la muncă

Lidia Fecioru a dezvăluit, în cadrul emisiunii „Adevăruri ascunse”, de pe Antena 3 CNN, cum să ne eliberăm de stresul de la muncă. Specialista susține că ziua bună se cunoaște de dimineață, întotdeauna. Astfel, trebuie să ne trezim mereu cu zâmbetul pe față, să ne gândim la lucrurile frumoase. De asemenea, este foarte important să evităm certurile dimineața. 

„Eu cred că ziua bună se cunoaște de dimineață. În primul rând trebuie să ne trezim fără stres. În primul rând să ne zâmbim nouă, să ne amintim ceva frumos. Cum ne-am începe ziua cu dreptul. De obicei, eu evit dimineața să mă cert. 

Trebuie să evităm certurile de dimineață, în primul rând. Trebuie să ne concetrăm asupra unui lucru pe care îl avem de făcut, să le luâm pe rând. Să scoatem practic stresul la plimbare, să profităm de pauzele scurte și să ascultăm muzică”, a explicat Lidia Fecioru.

Cum scapi rapid de stres și de nervi

"Problema este că de fiecare dată când te așezi, începi să butonezi, să spionezi practic. E o pierdere de timp totală. Te mai și enervezi și îți dai seama că celula nervoasă se face înapoi foarte greu și n-are rost să pierdem neuronii cu chestii din astea. Dacă avem curajul și voința să ștergem aceste aplicații de pe telefon, avem o liniște excepțională", a arătat bioenergoterapeutul Lidia Fecioru la Adevăruri ascunse.

Rețelele de socializare ne stresează

Specialista spune că a resimțit aceste lucruri și efecte pe propria piele, când a avut parte de o stare de nervi, fără un motiv anume. Atunci, aceasta a conștientizat problema și a renunțat complet la micile ecrane, atât de prezente în viața noastră.

"Eu m-am prins pe mine într-o zi. Stăteam cu tableta în față și cu telefonul în mână și mutam și acolo, și colo, și aveam și televizorul pornit. Aici mă uitam pe TikTok și televizorul mergea. La un moment dat mi-am dat seama că sunt foarte stresată, dar așa dintr-o dată.

Le-am închis pe toate și televizorul și m-am apucat de treabă pe bucătărie. E cea mai mare bubuială a creierului nostru. De aia ai difuzor", a mai spus Lidia Fecioru.

Oamenii se ceartă din cauza rețelelor de socializare

"Facebook-ul e doar o chestie de manipulare socială și va rămâne o chestie de manipulare și tot ce înseamnă rețelele de socializare, pentru că ele întotdeauna bat într-un loc. Bat undeva - de a controla mintea oamenilor.

Oamenii se ceartă din cauza că a pus nu știu o poză pe Facebook. A zis un comentariu nu știu cine. Eu nu mai am activitate pe Facebook cred că vreo șase luni de zile", a mai spus Lidia Fecioru în cadrul aceleiași emisiuni.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Sanatate


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel