Iulia Sabbagh a dezvăluit, în exclusivitate pentru Spectacola, cum sărbătorește Valentine”s Day, alături de soțul ei.
Iulia și Christian Sabbagh formează unul dintre cele mai frumoase cupluri din showbiz. Deși, la începutul relației lor, puțini erau cei care credeau în iubirea lor, cu timpul au demonstrat că dragostea lor există și asta s-a văzut și prin rodul iubirii lor, cei doi copii pe care îi au împreună.
În exclusivitate pentru Spectacola, cei doi îndrăgostiți ne-au dezvăluit cum sărbătoresc ziua iubirii. Și dacă mulți se așteptau ca Iulia și Christian să facă ceva deosebit în această zi, ei bine se pare că iubirea lor este sărbătorită în fiecare moment al vieții lor. Soția celebrului jurnalist ne-a mărturisit că ea și soțul ei fac tot posibilul ca în fiecare zi să își arate dragostea unul față de celălalt, nu doar astăzi.
„Eu nu cred ca iubirea are nevoie de o zi anume sa fie sărbătorită! Focul iubirii trebuie ținut aprins in fiecare zi, degeaba cumperi un buchet de trandafiri de Ziua Îndrăgostiților, dacă în restul anului uiți aspectul lor! Oamenii nu se îndrăgostesc doar pentru că există o zi de acest fel, iar cei ce se iubesc, nu se iubesc mai aprins pentru că s-a ridicat o zi la rangul de „Zi a Îndrăgostiților Eu cu soțul meu sărbătorim iubirea în fiecare zi, ne întreținem pasiunea prin atenția zilnică unul față de celălalt!”, ne-a spus Iulia Sabbagh.
Totodată, Iulia Sabbagh recunoaște că, odată cu apariția celor doi copii, lucrurile s-au mai schimbat în relația de cuplu și nu mai sunt atât de dese momentele în doi, așa cum erau la începutul relației lor.
”Desigur, după ce au apărut copiii in viața noastră nu mai pot spune ca pasiunea este la ea acasă dar nici nu uitam de ea! Suntem doua persoane asumate și ne implicam atât cât putem sa menținem flacăra iubirii vie! Atât eu, cât și soțul meu, alegem să ne facem cadouri în zilele care, poate nu au nicio semnificație. Atunci este cel mai frumos și te bucuri altfel, decât să știi ca azi se sărbătorește ziua iubirii și trebuie să dăruim și să așteptăm ceva în schimb. La început făceam asta, dar cu trecerea timpului am învățat că iubirea trebuie să ne-o arătăm în fiecare moment al vieții noastre. Pe lângă asta, în zilele de o asemenea sărbătoare, ne uităm la copiii noștri și realizăm că asta este, de fapt, rodul iubirii noastre. Chiar dacă mulți ne critică, noi suntem foarte bine și ne mândrim cu viața pe care o avem. Nu cred că aș putea să-i cer mai mult lui Dumnezeu decât ceea ce mi-a dat deja. Îi mulțumim pentru tot ce avem, în fiecare zi și suntem împliniți”, ne-a mai spus soția lui Christian Sabbagh.
”Iubirea nu este așa ca în poveștile cu prinți și prințese, care trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți. Iubirea înseamnă să nu ceri nimic în schimbul a ceea ce oferi. Pot spune chiar că, uneori, iubirea înseamnă suferință, iar oamenii fug de suferință. Tocmai de aceea, rata divorțurilor este foarte mare în ziua de azi. Dar să nu vorbim despre divorț azi, ci despre iubire.
În relația cu soțul meu nu a fost totul minunat de la început și nu am avut o poveste de dragoste ca în filme. Am avut parte de multe răutăți în jurul nostru, de oameni care nu ne-au vrut împreună, care au încercat sub orice formă să ne despartă, să ne facă rău, dar pe noi nu ne-a afectat acest lucru, drept dovadă, astăzi avem doi copii minunați, o familie frumoasă. Dacă m-ai întreba care ar fi singurul motiv pentru care stau cu Christian Sabbagh, nu aș avea ce să-ți zic, pentru că e o chestie ce ține de sentimente, asta simt. Din punctul meu de vedere, iubirea nu este despre cuceriri, cadouri, atenții, ci despre ceea ce simți. Chiar dacă a fost o relație cu multe provocări, nici măcar oamenilor care s-au opus nu le-am vrut răul și i-am lăsat în voia Domnului. Doar Dumnezeu ne poate judeca și tot El este cel care poate să facă dreptate. ”, a spus Iulia Sabbagh, în exclusivitate pentru Spectacola.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News