Cum se descurcă Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc cu cei doi copii: „El stă cu cel mic”

Data publicării:
Sursă foto: Captură foto Instagram Laurențiu Reghecampf
Descriere foto: Sursă foto: Captură foto Instagram Laurențiu Reghecampf

Laurențiu Reghecampf și partenera sa, Corina Caciuc, au vorbit despre viața cu doi copii mici, dar și despre cine este bucătarul în familia lor.

Laurențiu Reghecampf (48 de ani) și Corina Caciuc (32 de ani) sunt împreună de mai bine de trei ani. Au doi copii, Liam și Landon. La emisiunea lui Cătălin Măruță, cei doi au povestit despre viața de familie, dar și despre cât de diferiți sunt cei doi băieți. Corina a mărturisit că Landon, cel mic, care are doar 5 luni, trece printr-o perioadă mai dificilă, fiind momentul în care îi ies dințișorii și nu doarme la fel de bine noaptea. Cu toate acestea, ea a recunoscut că Laurențiu este cel care petrece cele mai multe nopți cu cei mici.

Cei doi au vorbit deschis despre provocările pe care le întâmpină în creșterea celor doi băieți, subliniind diferențele dintre ei și modul în care încearcă să găsească echilibrul în viața de familie.

„Sunt total diferiți”

„În cele mai multe nopți, el stă cu cel mic. Sunt de acord cu limitele sănătoase. Cel mare este ok, doarme noaptea, are un singur somn la prânz, cel mic trece acum printr-un tranzit mai greuț. Dințișori, diversificare, e mai greu. Mă dau după copil, încerc să îi cunosc caracterul ca să pot să îl educ în așa fel încât să nu fie traumatizat. Sunt foarte mari diferențe între ei, sunt total diferiți. Liam a fost mult mai cuminte și mai liniștit când era mic, foarte la program. Landon este un rebel. Face doar ce vrea el, atât. Mâncarea mea preferată este ciorba. Laur gătește ciorbele acasă”, a declarat Corina Caciuc.

Te-ar putea interesa și: Bebeto, despre divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf: „E greu să crești fără un părinte”

De asemenea, antrenorul a vorbit și despre felul în care reușesc să se mențină în formă. El este cel care gătește acasă și încearcă întotdeauna să prepare mâncăruri care îi plac Corinei, ea nefiind o mare iubitoare de carne.

„Amândoi suntem la fel de permisivi, sunt încă mici copiii, nici nu poți să faci multe lucruri. Eu impun mai multe limite. Landon e berbec, e total diferit față de Liam, dar este încă mic. Sperăm ca în câteva luni să vedem o altă față a lui. Noi încercăm să ținem fasting, perioade mari între mese. Ăsta e lucrul pe care încercăm să îl facem ca să nu luăm în greutate. Corina nu prea mănâncă carne, de aia încerc și eu cât de mult să gătesc altceva decât ceea ce se gătește în mod normal acasă, cu carne multă”, a adăugat Laurențiu Reghecampf, la emisiunea lui Cătălin Măruță.

Relația dintre Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc a devenit publică în urmă cu câțiva ani și a atras atenția presei, mai ales datorită faptului că Laurențiu Reghecampf este o figură cunoscută în fotbalul românesc. Cei doi formează un cuplu de peste trei ani și au împreună doi copii, Liam și Landon. Relația lor a început într-un context delicat, având în vedere că Reghecampf era încă căsătorit cu Anamaria Prodan, un alt nume bine cunoscut în România. Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan au fost unul dintre cele mai mediatizate cupluri din România, având atât cariere de succes, cât și o relație plină de contraste și provocări.  După separare, au existat numeroase speculații și comentarii publice, inclusiv scandaluri și acuzații. Anamaria Prodan a fost vocală în mass-media, discutând despre divorț și despre impactul acestuia asupra vieții sale și a copiilor.

Youtube video image



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Loredana Tanase | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel