Florin Busuioc a dezvăluit cum s-a schimbat stilul lui de viață după infarctul suferit în anul 2018.
Florin Busuioc a trecut prin clipe grele în urmă cu 3 ani atunci când a suferit un infarct chiar în timp ce se afla pe scena teatrului. Acesta spune că a încercat să își schimbe stilul de viață de atunci dar nu a reușit.
Prezentatorul Tv a renunțat complet la fumat din acel moment și spune că nici nu mai simte nevoia, chiar dacă partenera sa fumează îm continuare.
„Am încercat, din când în când, să țin un regim, nu prea îmi iese asta cu regimul, am mers și la sală o perioadă. De vreo lună n-am mai fost, dar o să reiau sala, o să mă duc din nou la sală. Însă nu pot să zic că mi-am schimbat foarte tare stilul de viață. Am încercat și să merg mai mult pe jos, dar nu prea sunt obișnuit și atunci mi-e greu să ies din zona mea de confort”, a declarat Busu pentru ciao.ro.
Florin Busuioc nu s-ar vedea ieșit la pensie de tot și spune că nu are de gând să renunțe la activitatea lui profesională.
„Eu nu cred că voi ieși vreodată la pensie cu totul, adică teatrul n-o să-l las niciodată și asta, Slavă Domnului, pentru că roluri de bătrâni există în teatru și pot să joc și după 65 de ani.
Dacă o să ies la pensie de la televiziune, poate că o să mă mai țină pe aici… că poate li se pare că zic bine vremea și nu mă dau chiar afară. Sunt ceva ani, vreo 15-16 ani de Pro TV… Eu trag nădejde să rămân cât mai mult în povestea asta și să nu fie nevoie să mă retrag”, a mai spus actorul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News