Serghei Mizil, a vorbit despre starea actuală a Oanei Mizil, după ce s-a spus că Marian Venghelie a băgat-o în spital.
Potrivit Antena 3,fostul deputat PSD Oana Mizil a ajuns la Spitalul Elias din Capitală, sâmbătă seară. Medicii ar fi cei care au anunțat Poliția cu privire la un posibil abuz familial, după ce au constatat mai multe urme de lovituri pe corpul femeii: atât la nivelul feței, cât și pe un braț.
De asemenea, fostul deputat ar fi confirmat la internare că a fost agresată fizic de concubinul său.
Acum, Serghei Mizil a oferit noi informații despre starea partenerei fostului edil. Fratele Oanei Mizil, locuiește chiar alături de cuplu, și spune că situația este stabilă acum, nefiind vorba despre un scandal atât de mare precum s-a crezut, ci doar de o ceartă. Oana Mizil se află acum acasă, alături de copilul său.
„Noi avem curțile una lânga alta, acum mă uit la ea în curte, unde este și sor-mea, și Oana se joacă cu copilul în curte, este foarte bine. Nu a fost niciun scandal, a fost o ceartă”, a declarat Serghei Mizil pentru Gândul.ro.
Marian Vanghelie neagă că ar fi lovit-o pe Oana Mizil și spune că iubitei sale i s-a făcut rău din cauza tensiunii.
Într-o intervenție la România TV, Marian Vanghelie a negat acuzațiile și spune că nu și-a lovit iubita. În schimb, fostul primar al Sectorului 5 a spus că incidentul a avut loc pe fonsul tensiunii. Mai exact, cei doi au avut o mică ceartă conjugală, Oanei i s-a făcut rău, Marian Vanghelie a chemat Salvarea, femeia a fost transportată la spital, iar medicii au chemat Poliția, protocol care ar fi obligatoriu în situația în care o persoană are probleme de sănătate în urma unui conflict conjugal.
„Nu m-a acuzat Oana Mizil. Nu am lovit-o și nu s-au întâmplat asemenea lucruri. Deci ne-am certat, pur și simplu. A fost o ceartă firească, se întâmplă în toate familiile, am țipat puțin mai tare. Soția mea are probleme cu tensiunea. În contextul acesta, i s-a făcut puțin rău și am chemat salvarea eu. I-am dat o pastilă, a venit salvarea, am decis să o ducem la spital. Ne-a întrebat ce s-a întâmplat că trebuie să spui când vine salvarea. Și am zis că ne-am certat și că din cauza tensiunii i s-a făcut rău. Nu s-a bătut nimeni. Incidentul a fost din cauza tensiunii. Atunci când ajungi la spital pe baza unor certuri, procedura e să se cheme Poliția. Și a venit Poliția, a pus câteva întrebări. Au întrebat dacă vrea să facă plângere penală. A spus că nu vrea nicio plângere penală.
Nu știu de unde știți că mă acuză de comportament violent, eu vă spun că nu s-a întâmplat nimic. Mâine ne vedem la mare cu copilul”, a spus Marian Vanghelie la RomaniaTv.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News